Aşa cum v-am obişnuit, la sfârşt de an pun la un loc câteva din proiecţiile mai importante pentru anul viitor. Demersul din 2007 îl găsiţi aici, iar pe cel din 2008 aici. În mod puţin surprinzător, se vede că nu toate aceste predicţii s-au adeverit, dar cum spuneam şi altă dată, şi unii mai mari au dat-o în bară:) (Economist o dădea pe Hillary Clinton preşedintă a SUA în predicţia pentru 2008). Prin urmare, să începem cu câteva consideraţii generale despre sistemul politic intern:
- după victoria lui Traian Băsescu la prezidenţiale şi formarea guvernului PDL-UDMR condus de Emil Boc, scena politică românească pare a-şi fi găsit în sfârşit un echilibru după 3 ani de logică electorală copleşitoare. Momentul coincide şi cu conştientizarea reală a crizei economice, motiv pentru care 2010 ar trebui să fie anul consensului forţelor politice, la putere sau în opoziţie, pentru realizarea unor reforme structurale agreate în Acordul cu FMI şi fără de care economia nu îşi va reveni curând
- după această repriză de wishful thinking, următorul gând mă duce spre monetizarea temei "salvării naţionale" de către forţe politice interesate. Cu alte cuvinte, este foarte posibil ca în 2010 tema crizei să reprezinte pretextul repoziţionărilor din partidele de opoziţie.
- 2010 va fi un important şi pentru reforma constituţională. Elanul câştigat de preşedinte prin dubla victorie din noiembrie-decembrie 2009 (referendumului pentru parlament unicameral şi câştigarea celui de-al doilea mandat) impune materializarea rapidă a reformelor instituţionale prorocite de acesta, dar în acelaşi timp, ele ar putea constitui şi vârful icebergului din relaţia tot mai tensionată între preşedinte şi clasa politică. Cu alte cuvinte, amânarea acestor reforme pentru anii viitori ar putea crea şi adânci breşa în parteneriatul Preşedinte-Guvern PDL
- Pe plan european, 2010 va fi probabil anul victoriei decisive a dreptei după succesele din 2009. Cel mai probabil Conservatorii lui Cameron vor câştiga în Marea Britanie, iar FIDESZ-ul lui Orban în Ungaria. Dubiile persistă asupra alegerilor din Spania şi Suedia, dar Spania ar rămâne practic ultima ţară mare cu guvernare social-democrată în 2010.
- Tot pe plan internaţional, 2010 va fi testul important al Administraţiei Democrate a lui Barack Obama cu prilejul alegerilor parţiale pentru Congres. Cel mai probabil nu vom avea o nouă Revoluţie Republicană ca în 1994, dar supremaţia democrată va avea totuşi puţin de suferit. Evoluţiile din Iran şi Afganistan vor avea şi ele urmări importante pe scena internaţională
Întorcându-ne la scena politică internă, să luăm la rând partidele politice pentru a emite câteva predicţii:
- PD-L
- Deşi este creditat ca principalul câştigător al scrutinului general din perioada 2007-2009, partidul prezidenţial traversează o perioadă de incertitudini care ar putea fi clarificate în 2010
- În primul rând, deşi este aproape solitar la guvernare, PD-L a primit responsabilitatea de a scoate România din criză. Cu alte cuvinte, PD-L ar trebui să fie în 2010 partidul cel mai afectat de neajunsurile guvernării, partidul care capitalizează creşterea şomajului şi scăderea nivelului de trai. Faptul că guvernul Boc este unul încropit peste noapte, cu o majoritate parlamentară fragilă şi într-o anumită măsură clientelară, îngreunează şi mai mult un act de guvernare supervizat de FMI şi alte instituţii financiare internaţionale.
- În tot acest context, PD-L trebuie în 2010 să îşi clarifice şi statutul instituţional prin alegeri interne amânate din decembrie 2007. Un bun prilej pentru despărţirea apelor între taberele economico-clientelare dar şi între diferitele curente identitare.
- Având în vedere toate aceste considerente, 2010 este anul în care orice este posibil în interiorul PD-L. Putem avea un nou partid popular format prin fuziunea cu PNŢCD dar şi conservarea actualei situaţii. Putem avea o nouă conducere a partidului care să reflecte echilibrul raporturilor de forţe de acum (deci conservarea statu-quo-ului), dar putem avea şi o spargere a unităţii dacă, spre exemplu, tabăra Videanu-Blaga-Berceanu reuşeşte la Congres să îndepărteze influenţa taberei prezidenţiale condusă de Elena Udrea. În acest caz, se poate ajunge chiar la ruperea partidului, iar un nou partid prezidenţial ar putea fi întregit şi de tabăra ex-peledistă. Nu în ultimul rând, putem avea o conservare a actualei identităţi confuz doctrinare (fapt probabil având în vedere priorităţile guvernării), dar am putea avea şi o mişcare de forţă care să impună supremaţia unui curent doctrinar în noul partid. În orice caz, 2010 ar trebui să fie şi anul unei politici de poziţionare mai activă în PPE, acolo unde în ciuda greutăţii dată de ponderea numerică, PD-L rămâne marginalizat.
- În planul guvernării, cel puţin din punct de vedere raţional, PD-L ar trebui să urmărească facilitarea intrării la guvernare a PNL pentru lărgirea arcului guvernamental. Pratic însă, este foarte posibil ca PD-L să stimuleze slăbirea internă a PNL-ului prin racolarea nemulţumiţilor. Cum aceeaşi politică va fi aplicată şi în raporturile cu PSD, este foarte posibil ca în 2010 total artificial majoritatea parlamentară a noului Guvern Boc să ajungă spre 69%, adică atât cât este nevoie pentru impunerea legilor organice. Dacă însă politica faţă de PNL va fi mai prietenoasă şi fostul partener acceptă intrarea la guvernare, este foarte posibil ca "independenţii" lui Gabriel Oprea să fie abandonaţi, aceştia urmând să se întoarcă în PSD în cea mai mare parte.
2. PSD
- 2010 va fi cu siguranţă anul separaţiei apelor şi în Partidul Social-Democrat. Ca şi în cazul PD-L, totul este posibil.
- Este posibil ca tabăra Hrebenciuc-Vanghelie-Dragnea să reuşească menţinerea lui Geoană în fruntea partidului iar pierzătorii din tabăra Mitrea-Oprişan-Mazăre să forţeze formarea unui nou partid de centru-stânga care ar putea intra şi la guvernare cu PD-L. Portdrapelul acestei noi forţe politice ar putea fi Cristian Diaconescu sau chiar Sorin Oprescu. Este de urmărit cum se va poziţiona grupul de la Cluj în acest război intern, cel mai probabil va fi de partea "reformiştilor" lui Mitrea. Cel mai probabil, grupul lui Mitrea va recupera şi "independenţii" lui Oprea, mai ales dacă aceştia sunt abandonaţi de PD-L.
- De asemenea, este de urmărit şi poziţionarea axului Iliescu-Năstase în aceste evenimente interne care vor modela PSD-ul pentru următorii 3 ani.
- Un actor minor în acest moment, PC-ul lui Voiculescu va câştiga şi el vizibilitate în acest război pentru că este greu de crezut că partidul-televiziune va mai rezista autonom 3 ani de zile până la viitoarele alegeri. PC-ul are mai multe opţiuni: fuziune cu PSD, fuziune cu un nou partid de centru-stânga, fuziune cu PNL sau chiar formarea unui pol naţionalist cu PRM şi PNG
3. PNL
- 2010 va fi crucial şi pentru modul în care PNL va evolua pe scena politică până la următorul ciclu electoral. Deşi teoretic în 2010 este doar un Congres ordinar care nu ar pune în discuţie structura de conducere actuală, este posibilă forţarea acestui congres de către o tabără sprijinită de puternicele filiale ale partidului. În mod normal, această tabără s-ar crea în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu.
- Congresul ar reprezenta şi un referendum în jurul opţiunii de a intra la guvernare cu PD-L. Va fi interesantă reacţia grupului Antonescu-Orban-Nicolai în cazul pierderii acestei lupte interne. La limită, ar putea fi vorba chiar de scindarea PNL şi de formarea unui nou partid de buzunar patronat din umbră de Dinu Patriciu.
- Dacă unitatea partidului chiar ar fi ameninţată de luptele intestine, probabil ar fi de dorit impunerea unei soluţii externe la conducere, pe modelul Stolojan 2002. O astfel de persoană ar putea fi primarul Sibiului Klaus Johannis.
- Cel mai probabil 2010 nu va fi şi anul limpezirii identităţii doctrinare a PNL.
Cam astea ar fi pe scurt principalele proiecţii pentru 2010. Poate mai mult ca în alţi ani, 2010 este anul în care orice este posibil pe scena noastră politică. Pe cât de greu va fi în plan economic şi social, la fel va fi şi în politica românească tot mai căutătoare a unui consens care nu mai vine. În încheiere, vă mulţumesc că aţi citit Paralelele şi în 2009 şi vă doresc să aveţi parte de un 2010 măcar la fel de bun ca acest an. Tschuss!
credit poză: http://www.awesomebackgrounds.com/templates/year-2010.JPG
Începând de ieri avem un nou guvern emanat de cea mai mare majoritate parlamentară de după 1989. Este deci momentul potrivit pentru o analiză succintă a momentului actual, pe care să o presărăm şi cu unele puncte de prognoză pentru 2009, anul decisiv pentru conturarea unei noi ordini politice în România. Coincidenţă sau nu, anul viitor se împlineşte şi fatidicul termen dat de Brucan.
- Clişee şi mituri inoculate în opinia publică după formarea Guvernului Boc
- acest guvern a reprezentat voinţa lui Traian Băsescu pentru a-şi asigura o realegere confortabilă în decembrie 2009 prin non-combatul PSD-ului----în fapt Traian Băsescu îşi riscă întreaga carieră politică girând noua construcţie politică, iar aducerea PSD în guvern poate fi cel mult o măsură disperată de a neutraliza pe moment un adversar extrem de tăios, regrupat şi capabil de a-l răsturna de la putere pe cale democratică
- acest guvern este rezultatul vinei PNL şi a manierei radicale şi extrem de rigide prin care Tăriceanu şi echipa sa au înţeles să negocieze o eventuală coaliţie de guvernare cu PD-L----în fapt şi Traian Băsescu şi PDL aveau mai multe soluţii, într-adevăr nu foarte laxe ca modalitate de acţiune politică. Nici Băsescu şi nici PDL nu au folosit la maxim pârghiile de presiune publică asupra PNL ( şi nu mă refer aici la şantaj, dosare, DNA sau altele asemenea). A rezultat un sentiment că PDL a apelat doar de formă la sprijinul PNL, fără a insista foarte mult însă (sau poate este un nou exemplu de proastă gestiune a comunicării politice în interiorul PDL)
- Traian Băsescu a făcut jocurile în noua formulă guvernamentală, Boc primind numele miniştrilor în plic de la şeful statului----în fapt atât PSD, cât surprinzător pentru unii şi PDL, au acţionat autonom în raport cu voinţa şefului statului în alegerea miniştrilor din guvern. Cel mai bun exemplu este pumnul în gură pus de troica Blaga-Videanu-Berceanu într-o seară la Cotroceni, gest cu care cei 3 şi-au asigurat prezenţa în noul Guvern
2. Incertitudini şi semne de îngrijorare privind activitatea guvernului PDL-PSD
- Ce marjă de manevră va avea premierul Boc în luarea deciziilor, şi cât va putea influenţa axa Videanu-Pogea proiecţia bugetară pe 2009. De modul în care va arăta noul buget vom putea prognoza şi raportul de forţe între PDL şi PSD în guvern
- Ce şanse mai are "lupta anti-corupţie" cu un guvern girat de Vanghelie, Năstase, Şerban Mihăilescu, Mazăre, Oprişan sau Nicuşor Constatinescu şi cu un ministru al justiţiei care s-a remarcat prin non-combat în această speţă?
- Cum poate spune Traian Băsescu că noul guvern este superior celui anterior care ar fi fost controlat de Patriciu, Vântu sau Fenechiu când în actualul guvern avem nume ca Oprea, Niţă, Bazac, Nemirschi sau Andronescu?
- Cum vor influenţa alegerile europene din iunie activitatea guvernamentală având în vedere că PPE şi PES se vor afla într-o competiţie la cuţite în toate statele membre UE?
- Cum poate spune Traian Băsescu că acest guvern poate face marile reforme de care are nevoie România (descentralizarea, reforma educaţiei, reforma în sănătate, modificarea Constituţiei) atât timp cât Programul de Guvernare este extrem de ambiguu în privinţa acestor ţinte (şi e un Program pe 4 ani, nu 1)?
3. Certitudini
- Paradigma prin care cele 2 blocuri politice de stânga şi de dreapta (oricum s-au numit ele sau în orice formulă s-ar fi manifestat după 1990) nu pot colabora la guvernare este înlocuită de una mai consensualistă. Din acest moment nu mai există "buni" şi "răi", decât poate în termeni de competenţă managerială. Morala nu mai are nicio legătură cu praxisul politic, nici măcar la nivel retoric (aici "intelectualitatea" lui Băsescu chiar trebuie să facă un pas în spate)
- Opoziţia politică este extrem de slabă, dezorganizată şi necredbil condusă temporar de Călin Popescu Tăriceanu. Pentru ca PNL să aibă şanse reale de revenire în mainstream (adică la un 25-30%), trebuie operate modificări substanţiale în modul de relaţionare al partidului cu electoratul, pe toate componentele posibile (resurse umane, comunicare, expertiza programelor alternativă, doctrină, etc). Pe această temă voi reveni într-un post viitor
- Opoziţia PNL-UDMR va fi suplimentată de corul nemulţumiţilor faţă de politicile noului guvern, de aripi din PSD şi chiar PDL (dacă Traian Băsescu reia lupta cu greii Blaga-Videanu-Berceanu) şi de presă (Intact dă semne clare că rămâne în opoziţie, iar Realitatea-Caţavencu sunt şi ei mai acizi decât de obicei la adresa noii guvernări).
- Cel mai probabil procentele pierdute de PDL şi Traian Băsescu prin compromisul guvernării alături de PSD nu vor fi capitalizate de PNL aşa cum se aşteaptă unii, cel puţin nu acum şi nu în starea jalnică în care se găseşte partidul Brătienilor. Aceste procente vor merge cel mai probabil la categoria "nehotărâţilor", care ar putea alimenta speranţele unora cu privire la formarea unor noi partide pe scena politică. Deocamdată legea este extrem de restrictivă în acest sens, dar nişte finanţatori cu voinţă pot determina fără mari probleme apariţia lor. Nu trebuie anulată nici posibilitatea unei mişcări pe stânga prin concursul duetului Iliescu-Năstase
4. 2009-anul decisiv pentru Traian Băsescu
- acceptarea compromisului guvernării Boc poate însemna pentru Traian Băsescu cam ce a reprezentat decizia privind implicarea în conflictul din Serbia în 1999 pentru Emil Constantinescu.
- dacă Traian Băsescu decide să sprijine noul guvern PDL-PSD până la prezidenţiale, singura lui şansă de a-şi recâştiga mandatul este non-combatul PSD-ului
- în acest moment Traian Băsescu a aruncat pe fereastră întregul capital simbolic acumulat în lupta "anticorupţie" şi chiar anti-sistem începută pe vremea guvernului Năstase
- Traian Băsescu va capitaliza negativ toate neajunsurile guvernării PDL-PSD, existând riscul ca beneficiile guvernării (dacă ele vor exista) să fie capitalizate doar de PSD
5. Şi în final, cum ar putea arăta noua ordine politică după alegerile prezidenţiale din 2009
- este foarte clar că Traian Băsescu îşi doreşte o nouă republică pe temeiul constituţional semi-prezidenţial pur, mai precis pe model francez. sunt convins că idolul lui Traian Băsescu este Nicolas Sarkozy, care la rândul său e un neo-gaullist fervent (Boc este în acest context Fillon-ul lui Băsescu)
- este foarte posibil ca cele 2 mari partide aflate la guvernare să forţeze un cartel prin care să elimine de pe scena politică PNL-ul sau alte partide mici aflate în dificultate. Acest cartel poate fi realizat prin modificarea Constituţiei cu 2 treimi în Parlament, dar mai ales prin modificarea legii electorale. Introducerea uninominalului pur, majoritar în 2 tururi, ar cam însemna sfârşitul prezenţei active a PNL-ului pe scena politică şi salvarea electoratului de dreapta de partea PDL, în condiţiile în care acest partid ştie foarte bine cât de greu este să-şi conserve actualul electorat. În noul sistem electoral, PDL ar capitaliza marea majoritate a voturilor anti-PSD sau chiar anti-stânga (când electoratul va fi şi mai sofisticat) şi s-ar consolida ca singura forţă de dreapta capabilă să învingă PSD-ul
- acest nou sistem de vot ar oficializa şi descentralizarea politică a puterii. PSD este primul partid care a înţeles că forţa electorală vine mai ales din forţa filialelor locale iar celebrii baroni locali ai PSD au demonstrat cu vârf şi îndesat că Centrul devine tot mai slab. această discuţie se poate corobora pe viitor şi cu imperativul modificarii formulei administrative a României prin desenarea regiunilor administrative, formarea Parlamentelor locale şi ducerea deciziei politice la cheremul baronilor. acest sistem ar semăna mai mult cu cel german sau cel încercat şi în Italia
- până la marile dezbateri teoretice privind reforma sistemului politic, noua ordine politica s-ar putea traduce prin împărţirea ţării în 2 mari culori politice, cu tot ceea ce presupune (acces la fonduri publice, finanţarea clientelei politice, politizarea întregului sistem de funcţii publice de la prefect până la ultimul director de şcoală)
- în ceea ce mă priveşte, mă declar extrem de îngrijorat de această posibilitate de remodelare a sistemului politic românesc, şi nu neapărat din prisma superiorităţii pe care o acord sistemelor politice reprezentative, cât din prisma neadecvării modelului anglo-saxon la contextul românesc. Personal cred că o asemenea bipolarizare a sistemului politic ar conduce la un grad de îndepărtare şi mai mare a cetăţenilor de elita politico-administrativă, iar cele 2 mari partide tot nu vor fi capabile să formeze majorităţi absolute în Parlament. Altfel spus vor apela în continuare la "mari coaliţii"(care la români înseamnă mai degrabă "mari blaturi"), mai ales dacă vor avea pretextul evitării accesului la putere a partidelor anti-sistem sau extremiste (care de obicei apar în astfel de sisteme politice, vezi cazul austriac sau rezultatele extrem de bune pe care UKIP le obţine în alegerile europene din Marea Britanie-pe sistem proportţional în acest caz, e adevărat)
Cred că e de ajuns pentru moment:), aş fi extrem de interesat să aud şi opinia voastră pe temele mai sus detaliate.
Credit poză: http://www.hks.harvard.edu/ksgpress/bulletin/spring2003/sp03_graphics/web_graphics/features/order.gif