Paralele//Paralele

Romania si alegerile prezidentiale din Ucraina. Why should we care?

„Sper ca in urma acestor alegeri in Ucraina va veni o putere capabila si eficienta, doritoare sa dezvolte relatii constructive si prietenesti pe toate planurile cu Federatia Rusa. “ (D. Medvedev)

Odata cu obtinerea de catre V. Iuscenko a unui rezultat pe care putini l-am fi crezut posibil in urma cu 5 ani, primul tur al alegerilor de la Kiev a adus o certitudine: revolutia oranj a luat sfarsit. Ucrainienii se pregatesc duminica pentru pentru a alege intre doi candidati ale caror programe politice nu sunt fundamental diferite, ambele fiind structurate ca reactie la nemultumirea populatiei fata de crizele repetate care au caracterizat mandatul lui Iuscenko. Insa, ceea ce intereseaza in cazul de fata este directia de politica externa pe care o propun candidatii ramasi in cursa prezidentiala si referirile, mai mult sau mai putin directe ale acestora la Romania. Diferenta dintre Ianukovici si Timosenko este mai degraba de nuanta: Timosenko sustine ca Ucraina va deveni membra a UE doar atunci cand Europa va fi construita in Ucraina, iar Ianukovici fixeaza ca obiectiv strategic aderarea la UE , insa nu fara a tine cont de specificitatea geopolitica si de “originalitatea” istorica, nationala si culturala a tarii. O originalitate inradacinata in trecutul recent al Ucrainei, care ar putea explica si ineditul acestor alegeri: plasarea lui Serghei Tighipko, originar din Republica Moldova, pe locul trei in preferintele vecinilor de la nord. Bazinul sau electoral a fost in zona rusofona din sud-estul tarii, iar mesajul a fost unul profund nationalist, de inspiratie moscovita, in care Romania era prezentata ca dusman al Ucrainei. Tot in retorica electorala s-a incadrat si critica adusa masurii de a oficializa limbile minoritatilor, propusa de V. Ianukovici cu care –incurcate sunt caile politicii ucrainiene! – a avut o relatie apropiata pana in 2004. Insa, daca analizam doar din perspectiva mesajului, electoratul lui Tighipko rezoneaza cel mai bine cu discursul Iuliei Timosenko: nu este o noutate ca, in ultima perioada, politica Ucrainei fata de Romania a fost una mai degraba de adversitate, tara noastra fiind acuzata frecvent de imperialism, iredentism si alte –isme. Asadar, primul si cel mai simplu raspuns la intrebarea anuntata in titlu ar fi : (1) pentru ca Ucrainei ii pasa de Romania.

(2) Orice stat trebuie sa existe acolo unde ii sunt cetatenii. „Când Iuşcenko şi Timoşenko au venit la putere, strigau: fiecare se va ruga în biserica lui, fiecare îşi va învăţa copiii în limba în care va dori, fiecare se va adresa în administraţie în limba în care va dori. Am ajuns în situaţia în care, în regiunea Cernăuţi, unde în patru raioane locuiesc compact români, şefii administraţiilor nici nu ne cunosc limba” (Ion Popescu, deputat in parlamentul de la Kiev, lider al Comunitatii Romanesti din Ucraina).

Desi Ucraina nu permite dubla cetatenie, romanii care dupa 1940 locuiesc fara voia lor in afara granitelor tarii, au dreptul constitutional - consfintit nu doar de Constitutia Romaniei dar si de cea a Ucrainei - de a beneficia de sprijinul tarii-mame pentru apararea drepturilor ce deriva din statutul de minoritate etnica. Or, in aceasta campanie statutul si drepturile minoritatilor au fost una dintre temele care au atras sau au indepartat electoratul, in functie de specificitatea culturala/ regionala a acestuia. Fara a intra in detalii, pozitionarea celor doi candidati fata de acest subiect de campanie, ofera indicii – chiar daca nu suficiente - despre modalitatea in care Romania trebuie sa sa-si articuleze politica fata de Ucraina, din perspectiva protejarii comunitatii romanesti de acolo.

Un al treilea motiv pentru care rezultatul alegerilor din Ucraina este important, il reprezinta ceea ce am putea numi, in mandatul presedintelui Basescu, (3) subiectul politicii externe afective a Romaniei: aducerea Republicii Moldova acasa, in UE.

Am spus, initial, ca revolutia oranj a luat sfarsit. Ucrainienii au de ales acum intre Victor Ianukovici, cel caruia i-au spus “nu” in urma cu 5 ani pentru a-l sprijini pe candidatul preferat si de statele membre ale UE si NATO si Iulia Timosenko, ce adresa o intrebare retorica in septembrie 2009 la un post national de televiziune: “cine ti-a spus tie ca poporul nu isi doreste dictatura?” (http://www.youtube.com/watch?v=TYUR4IG0sGA) Daca la aceasta adaugam si criza economica ce a pus stapanire pe Ucraina, avem un tablou deloc optimist in privinta avansarii negocerilor cu UE. Nu acelasi lucru il putem spune si despre Republica Moldova. In urma protestelor din aprilie 2009, regimul comunist condus de Vladimir Voronin a fost indepartat de la putere, in ultima perioada CE, FMI, dar si alte organisme de creditare au asigurat deblocarea unor fonduri importate pentru acoperirea deficitului bugetar si pentru refacerea infrastructurii, scena politica este caracterizata in continuare de o relativa stabilitate ce garanteaza o eventuala reforma legislativa si un parcurs european asumat, lipsit de ambiguitati, iar Bruxelles si Washington si-au manifestat interesul de a consolida relatia cu Chisinaul.

Aceste date pot complica relatia Chisinau-Kiev, Bucuresti – Kiev sau Bucuresti – Varsovia. Desi oficial Parteneriatul Estic a fost prezentat ca un proiect menit sa asigure stabilitatea in vecinatatea estica a UE prin utilizarea unor instrumente care tin cont de specificitatea zonei, pe holuri se discuta despre pregatirea unui pachet de aderare la UE care sa includa Ucraina si Republica Moldova. Polonia sustine ideea “pachetului”, Romania a initiat o campanie de disociere a Republicii Moldova de Ucraina, promovand similaritatea Republicii Moldova cu statele ce fac parte din pachetul Balcanilor de Vest. Situatia se complica si mai mult daca aducem in discutie conflictul nerezolvat din Transnistria, conflict ce nu-si poate gasi solutia decat cu participarea Ucrainei. De ce ar accepta Kievul , fie ca este condus de un presedinte perceput ca fiind prorus sau de un presedinte recunoscut pentru discursul sau nationalist - cu implicatiile de rigoare asupra relatiei cu vecinii - sa slabeasca regimul de la Tiraspol si sa ajute Chisinaul (si Bucurestiul), daca asta va insemna periclitarea relatia cu Moscova? Nu va accepta! Romania va trebui sa gasesca solutii.

Last, but not least, (4) Romania este frontiera euroatlantica, iar alegerile din Ucraina sunt importante pentru viitoarea configuratie geopolitica a zonei. Anul acesta nu a existat deja traditionala criza a gazelor si, indiferent de rezultatul alegerilor, nici nu va mai exista. Pe cine a ajutat Rusia? Ca de obicei, pe ea insasi. Romania, desi a devenit cel mai stabil partener NATO la Marea Neagra, daca isi doreste statutul de lider regional atat in cadrul NATO cat si in cadrul UE, asa cum presedintele Basescu a afirmat in repetate randuri, va trebui sa regandeasca politica externa si in functie de rezultatul acestor alegeri, dar si sa gandeasca o politica bine articulata pe relatia Kiev - Moscova. Nu suntem singurul stat cu veleitati de lider regional si, in ciuda faptului ca avem un trecut comun si suntem “colegi” de alianta euroatlantica, interesele pe termen mediu, desi par asemanatoare, sunt intr-o mare masura diferite decat cele ale Poloniei. Iar directia afectiva a politicii noastre externe nu poate fi sustinuta fara o relatie pragmatica, reconturata cu vecinii ucrainieni.

Asist. univ.drd. Raluca Raducanu