Paralele//Paralele

Clegg, Cameron sau Brown? This is the question!

Last debate till the general election (29 aprilie 2010) – BBC NEWS

Joi seara am urmarit cu infocare a treia confruntare - si ultima – dintre cei trei pretendenti pentru functia de prim - ministru al Marii Britanii: Nick Clegg (Liberal Democrats), David Cameron (Conservatives) si Gordon Brown (Labors), gazduita de prestigioasa Birmingham University.

Timp de o ora si jumatate am avut ocazia de a admira discursuri dar si dialoguri elegante, strategic construite, incomparabile cu mentalitatea balcanica si bunul simt specifice politicii autohtone. Pana sa trec la o analiza de continut, este necesar sa precizez datele problemei: un Clegg cu o atitudine atat relaxata, cat si joviala, gratie sustinerii a 28% din electorat (conform ultimelor sondaje), cu toate ca multi comentatori politici englezi se arata destul de rezervati in fata calitatii discursului; un Cameron cat se poate de echilibrat (cu 34% - estimarile presupusilor votanti), ajungand al doilea la locul celei de-a treia runde de confruntari, alaturi de sotia sa; si, nu in ultimul rand, actualul premier Brown, cuprins de remuscarile gafei din ziua precedenta, cu un zambet cam nesigur si o sustinere de doar 27%.

Subiectele aflate pe agenda dezbaterii au fost: masuri de revigorare economica post - criza a Regatului Unit, nevoia de colectare a taxelor pentru bugetul de stat vs. puterea de cumparare a cetatenilor, rezolvarea deficitului de locuri de munca, propuneri de stimulare a mediului de afaceri si solutionarea problemei imigrantilor. Per total, strategiile de comunicare a celor trei actori au fost mult mai vizibile decat in precedentele intalniri: pe de o parte, Cameron si Brown au jucat rolul de personaje cat se poate de rationale, responsabile fata de nevoile reale ale cetatenilor, in timp ce Clegg a optat – in ton cu “imaginea partidului” – pentru o pozitie de candidat “excentric” (“out of the irrelevant context”), principial (mentionand des valori ca “fairness” sau “uniqueness”); pe de alta parte, raportul stabilit cu potentialul electorat a fost abordat diferit de cei trei candidati – postura de “lider autoritar” a fost imbratisata de Gordon Brown (prin atitudinea sa destul de transanta in fata chestiunilor economice cu care se confrunta in prezent U.K., acesta fiind singurul care a sustinut ferm recapitalizarea bancilor si cresterea ponderii lor in economie), cea de “lider participativ” – adoptata de Cameron (promovand ideea de “stat al bunastarii”, prin stimularea productiei interne cu unele limite – “economics is not equivalent to government!”- si concretizarea afirmatiei “only with work you can obtain benefits!”), respectiv de “lider laissez – faire” sau minimal, imagine “imbratisata” de Clegg (franc, increzator in noile tehnologii nepoluante si in potentialul tinerilor si puterea lor de inovare, in categoria carora se si pozitioneaza – “we have to do things differently!”, “honest to you: do not give people false hopes when the situation is in chaos!” – ca o critica la adresa guvernarii prezente a Laburistilor). In plus, in fata intrebarilor publicului, reprezentantii Lib Dems si Cons s-au aratat nu doar receptivi in legatura cu chestiunile in sine, ci si doritori de a veni cu propuneri ferme, pe care au tinut sa le sublinieze pe tot parcursul interventiilor. Cartea jucata de Gordon Brown – umbrita de un mandat cu un rating destul de mic si totodata de propunerea lui Blair de trimitere a trupelor in zone de risc, alaturi de americani – nu si-a permis sa fie suficient de valoroasa de la bun inceput, optand astfel pentru o atitudine rezervata: raspunsuri mai putin ample, desi destul de radicale, venite in general la final, ca o ofensiva la adresa celor afirmate de Clegg si Cameron.

Concret, tema redresarii economice a avut drept arii de conflict ajustarea economiei nationale si necesitatea diminuarii cheltuielilor publice. Cameron a sustinut, cum am mai zis, ideea de beneficii obtinute doar prin munca si responsabilizarea atat a firmelor, cat si a fiecarei familii britanice pentru a face economii; Brown a mizat pentru “asistenta” macro-sectorului economic pana cand acesta se va putea sustine singur (“not to put the recovery at risk!”, “support the economy now!”); in timp ce Clegg a propus o colaborare apolitica atat intre demnitari, cat si intre guvernatorul Bancii Angliei si ministrul de finante.

Chestiunea colectarii taxelor si a acordarii de credite bancare a reprezentat “punctul forte” pe care liderul laburist a stiut sa-l accentueze. Anume, pledoaria lui Brown s-a axat pe idei ca “provide tax credits!”, “increase the national insurrance’s level, especially for education and main sectors!”. Contra-atacul – cum era de asteptat – a venit din partea ambilor candidati ai “centru - dreptei”: intransigentul Clegg a sustinut o regandire a sistemului de taxare per ansamblu, pe baza principiului de “onestitate”, Cameron consolidandu-si aici statutul de “principal opozant al politicii actualului premier”: “now we can’t afford the tax credits!” sau “the budget deficit is the reason why we have this debate!”. In fata acestei tirade de critici, reprezentantul Labs nu si-a aparat argumentele decat cu o inclinare pasiva a capului.

Referitor la crearea de noi locuri de munca, acele conditii necesare revigorarii pietei muncii au fost, pentru Brown, nationalizarea bancilor, concomitent cu recapitalizarea acestora si cu incasarea globala de impozite; pentru Lib Dems “solutia” propusa a fost impartirea bancilor in banci de investitii si banci specializate pe acordarea de credite de consum; pozitia lui Cameron s-a incadrat fidel “liniilor ideologice ale partidului”, masurile amintite fiind sporirea creditului de imagine a Bancii Angliei in fata populatiei si sustinerea de catre Guvern a micilor investitori. O alta arie de conflict a fost rezolvarea problemei somerilor. In aceasta privinta, Brown si Cameron au sustinut aproximativ acelasi lucru: “force people to work”, ce-i drept primul dintr-o pozitie ceva mai mobilizatoare: “munca presupune si stima de sine”. Varianta lui Clegg s-a apropiat aproape de filosofia politica liberala clasica, prin “dictonul” – “let the people help themselves where they can!”.

Chestiunea educatiei a fost inclusa tactic de toti cei trei candidati, ca o conditie necesara dar nu si suficienta pentru reconstructia mediului autohton de afaceri. Cel mai in umbra s-a situat Gordon Brown, neaducand niciun contra-argument de proportie noilor atacuri venite din partea “centristilor”. Cum am mai precizat, Clegg a propus o reorientare a interesului investitorilor spre noile tehnologii nepoluante, aratandu-se totodata increzator in potentialul tinerilor si in dreptul egal la educatie, cu sustinere financiara din partea statului. Cameron a subliniat dimensiunea ultra – birocratica cu care se confrunta actualmente Marea Britanie, venind cu ideea reducerii taxelor guvernamentale pentru companii si stimularea actului educational (prin cresterea gradului de disciplina si incurajarea diversitatii). Pozitia lui Brown a fost una radicala, al carei impact a esuat, printr-o explicare insuficienta a acesteia: “keep the money in economy!”.

Nu in ultimul rand, solutionarea problemei imigrantilor – fenomen de amploare cu care se confrunta U.K. – a fost una din cele mai aprinse parti ale confruntarii, fiecare lider de partid vazand o alta fateta a cubului. Il avem astfel pe reprezentantul Labs ce si-a marcat o pozitie ferma fata de acest subiect, marturisind de la inceput ca “the reason I wanted to get in politics was to create jobs!”. Eventualele esecuri ale guvernarii sale au fost puse exclusiv pe seama crizei economice mondiale, camufland exodul nejustificat de populatie si concedierile masive printr-un rationament de genul “Criza a reprezentat o oportunitate pentru a pregati oamenii pentru viitor!”. O pozitie meiorista a venit din partea liderului Cons, propunand o reevaluare atat a problemei imigrantilor legali, cat si a acelora ilegali, astfel incat sa se ajunga la “un nivel [optim] de operationalizare”. Cum era si de asteptat, viziunea lui Clegg a fost una mai degraba extremista, asociind termenul de “imigrant” cu cel de membru al unei “bande criminale” si afirmand la final ca “80% din imigrantii ilegali provin din Uniunea Europeana”.

Final statements-urile au fost ultima ocazie – si cea mai importanta – de plasare a imaginii distincte a fiecarui candidat in mentalul posibilului votant. Primul care a luat cuvantul a fost David Cameron, precizand “I love this country and we can solve our problems! We need a Government that works, always understands and keeps all secure! (...)”. Sloganul prin intermediul caruia si-a rezumat programul de guvernare a fost “I’ll bring the change that we need!”. Trecand la liderul Lib Dems, acesta (prin consilierii de campanie) a mizat pe o imagine cat se poate de “fresh” si de “autentica”, asociind valorile liberalismului moderat cu solutia cea mai buna de iesire din criza: “<> conducts to <>”, mesajul concluziv fiind “your election, your country, believe! It can happen!” Cu o atitudine vizibil iritata si pe un ton grav, “cerebralul” Brown a evaluat rolurile jucate de contra – candidatii sai drept “neexperimentate”, situandu-si insa cu neincredere statutul de viitor premier prin “They are not ready for government! I am ready!”