De ce decizia PDL de a nu mai participa la emisiunile Realitatea și Antena 3 poate fi și rațională
- PDL a pierdut de mult bătălia cu trusturile Realitatea și Intact în ceea ce privește ”public agenda setting”. Reprezentanții PDL sunt chemați în respectivele ”dezbateri” ca niște miei la tăiere, înconjurați de 3-4 adversari ostili, de multe ori în frunte cu moderatorul cel ”echidistant”. Ce poate câștiga PDL din aceste dezbateri altceva decât oprobriul public?
- PDL alege conservarea propriului electorat prin întreținerea unor canale media la fel de obscure, și am numit aici OTV, B1 și Vox News. PDL joacă ce știe cel mai bine, adică drama ”ei cu ei, noi cu ..voi”, ”voi” fiind electoratul hardcore care se uită la ”dezbaterile” de pe cele 3 pseudo-televiziuni.
- Pe de altă parte decizia PDL afectează și credibilitatea celor 2 televiziuni principale de știri care se văd în ipostaza de a asuma indirect o opțiune politică altfel extrem de clară. De ce s-ar mai uita oamenii la aceste dezbateri (oricum ratingurile sunt în continuă scădere) atâta timp cât ele repetă o sumă de acuzații la care nu răspunde nimeni? Până la urmă vorbim și de un blam meritat pentru aceste canale media care nu au înțeles misiunea de informare cât mai echidistantă a populației, apelând în schimb la operațiuni de linșaj mediatic nemaivăzut de la începutul anilor 90. Ideea e că așa presă, așa reacții politice.
- Oricum ai lua-o, din decizia PDL pierde cam toată lumea. Poate mai puțin cei care sunt de mult timp obosiți de isteria politică internă și au uitat de mult cine sunt ”vedetele” Răzvan Dumitrescu, Dana Grecu, Adrian Ursu sau Mihai Gâdea.
- Și mai trist e că alternativa de bun simț la cele 5 televiziuni mai sus citate nu se întrevede încă. Ar trebui să fie TVR. Să vedem dacă se schimbă ceva după debarcarea lui Sassu
8 comentarii:
-
Eu cred ca o criza de comunicare se rezolva prin comunicare directa. Cred ca PDL pierde, sigur, ipotetic se poate miza pe viitor pe TVR dar cine stie...
-
Ce-mi plac oamenii cu pareri preconcepute.
Ha, mai facem un nobasescuday?! :) ca vad ca deja e funny.
Da-o-n colo de treaba. Vor sa fie vazuti bine sa isi creeze imaginea de asmenea fel. Daca nu, isi asuma. Dar ei nu, ei se cred stapani.
-
A fi sabotat la dezbateri este un lucru daunator. Prezenta lor legitima niste pozitii aberante. Oricum daca privesti emisunile in discutie descoperi realitati paralele si armaghedoane inexistente. Nasol este ca o buna parte din audienta a fost programat prin astfel de emisiuni. pe de alta parte Radu Moraru e un idiot nu un ziarist si atitudinea lui no o gasesc ca o contrabalansare serioasa. PDL ar trebui sa ia exemplu campaniei basesciene din noiembrie decembrie, blog, desbateri, streaming si o echipa buna de PR online. Vorbesc serios este mult mai eficient decat tampitii care imi vin pe blog si imi spun ca Udrea e frumoasa si destepta.
-
TOG de acord cu tine, dar online-ul nu bate inca in rural unde e juma de electorat cel putin. de aia directia e sa isi faca trusturi in toate judetele. de acord si cu Semanticus, comunicarea directa e benefica dar prea putini inteleg meritele unei asemenea metode
-
Cred ca trebuie sa fii prea naiv sa nu crezi ca PD nu va cauta sa profite cat se poate de mult de schimbarea conducerii TVR. Probabil se va avea grija sa fie numita o persoana 'sigura', spre a nu exista surprize. Probabil in perioada urmatoare PD va revitaliza rolul TVR (cunoscut bine din anii '90) de principala 'curea de transmisie' guvernamentala.
Sunt foarte curios cat te poti mentine la putere prin procedee, sa le zic asa, strict imagistice.
-
pentru ca deja s-a depasit limita bunului simt si a adevarului in stirile preentate la tv.
-
Pentru ca cei atacati nu mai aveau drept la replica. Imaginea lor deja era sifonata
-
nasol este ca nu stiu care sa fie strategia de iesire din clinciul asta. Bun, admitem, e rational. Dar crede cineva ca cele doua posturi isi vor schimba politica editoriala?
PDL, cand nu e tintit politic direct, e victima unui discurs antisistem foarte raspandit la noi si care a fost de folos pe vremea PSD-ului si care e prea adanc inradacinat ca sa poata fi scos. De altfel si ziaristii tintiti pe PDL isi mascheaza discursul cu legitimitatea antisistemului. Si au audienta! Cum o sa iasa PDL din dandanaua asta, greu de intrevazut.