Paralele//Paralele

4. Propuneri alternative

Dacă introducem nuanţa dubitativă cu privire la preluarea denumirii de „partid popular”, trebuie să avem în vedere soluţii alternative. Se pune întrebarea: care este conceptul ideologic care reprezintă cel mai bine acţiunea politică şi programatică a PD-L? Din punctul meu de vedere, conceptul cheie ar trebui să fie „conservatorismul”, articulat pe baze liberale („conservatorism liberal”) sau centriste, democrat-creştine. Prin urmare, din punctul meu de vedere, PD-L ar trebui să 2 federeze cele 2 mari curente ideologice, împreună cu alte nuanţe, dezvoltări doctrinare care vor apărea în timp. (de exemplu Libertarieni, Social-Creştini, Neoconservatori, etc.). Principala linie de demarcaţie între cele 2 curente principale este modul de raportare la acţiunea programatică în domeniul economic şi priveşte dialogul între adepţii credinţelor ordo-liberalismului şi suporterii liberalismului economic clasic. Ordo-liberalismul este de sorginte democrat-creştină şi reprezintă metoda prin care se materializează „economia socială de piaţă”, doctrina economică a majorităţii partidelor de centru-dreapta din Europa. La baza ordoliberalismului stă convingerea că statul nu trebuie nici să dirijeze activitatea economică şi nici să se retragă total din economie, ci trebuie să formeze ordinea din economie, o „ordine” unde politica fiscală este apanajul guvernului, politica monetară este condusă de Banca Centrală iar politicile macro-economice sunt rezultatul dialogului social între patronate şi sindicate. Ordoliberalismul îşi propune să corecteze derapajele economiei clasice de piaţă, spre exemplu emergenţa monopolurilor. Liberalismul economic clasic, dimpotrivă, este extrem de reticent la implicarea statului în economie altfel decât în reglementarea cadrului legal. Ambele curente susţin însă ordinea capitalistă, astfel reunindu-se în marea familie a Dreptei conservatoare.

Spre deosebire de curentul democrat-creştin, conservatorismul beneficiază de tradiţie pe scena politică românească dacă ne amintim de partidul lui Maiorescu, PP Carp, Margiloman, Gheorghe Cantacuzino, Lascăr Catargiu, Take Ionescu şi alţii din perioada 1880-1922. Chiar dacă acţiunea PD-L din ultimii ani s-ar putea apropia mai mult istoriceşte de orientarea PNL-ului sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX, raportarea la tradiţia conservatoare ar putea fi asumată bagajului identitar al PD-L. În afara curentului conservator care ar trebui să fie definitoriu în interiorul identităţii politice a PD-L, un curent extrem de important care trebuie consolidat este cel „civic”, reprezentat în mare măsură de intelectuali şi membri importanţi ai societăţii civile asociaţi partidului prezidențial.

Evident, achiziţionarea etichetei de „conservator” este imposibilă în acest moment ca urmare a confiscării ei de către partidul lui Dan Voiculescu. Formaţiunea lui Voiculescu a reuşit prin acţiunea politică să demonetizeze conceptul de „conservator”, motiv pentru care PD-L trebuie să identifice un alt concept definitoriu alternativ la cel de „popular”. Asumarea unui asemenea concept definitoriu care să fie intregrat şi în denumirea partidului rezidă în primul rând în nevoia de individualizare a PD-L pe scena identitar politică românească. În al doilea rând trebuie înlăturată confuzia asocierii cu PNL prin menţinerea particulei „liberal” în denumirea partidului. În al treilea rând şi cel mai important, conceptul definitoriu care va fi integrat denumirii partidului ar trebui să conţină din punct de vedere al percepţiei publice semnificaţia de partid care „fuzionează” curentele doctrinare ale Dreptei.

A. Opţiunea „Uniunii Civic-Democrate” (UCD)

Argumente:

ü Noţiunea de „Uniune” sugerează o familie care însumează mai multe entităţi. În general în România noţiunea „Uniune” a fost folosită în cazul alianţelor politice sau electorale, formate din mai multe partide. În Europa însă există exemple de formaţiuni politice intitulate „Uniuni” şi care sunt omogene politic: Uniunea Creştin Democrată şi Uniunea Creştin Socială în Germania, Uniunea Creştin Democraţilor şi a Democraţilor de Centru –UDC în Italia, Uniunea pentru o Mişcare Populară în Franţa.

ü Noţiunea de „Uniune” defineşte mai bine caracterul progresiv al acumulării noii identităţi politice, evoluţia de la Partidul Democrat la o nouă entitate mai largă care a federat diverse partide sau orientări politice.

ü Noţiunea de „Uniune” ar putea sugera o umbrelă politică mai largă sub care să adere şi alte forţe politice sau lideri ai altor partide.

ü Noţiunea de „civic” ar însemna conservarea şi capitalizarea unui brand câştigat cu greu de PD-L în ultimii ani, brand care a conferit partidului numeroase beneficii electorale.

ü Noţiunea de „civic” ar simboliza şi conservarea unei politici de deschidere a PD-L spre actori importanţi ai mediului civic românesc. În acelaşi timp ar fi un element identitar definitoriu, care îl individualizează pe scena politica românească. Având în vedere că pe termen mediu şi lung vom asista probabil la o transformare a preferinţelor politice ale intelectualilor dinspre dreapta spre stânga, introducerea particulei „civic” în denumirea partidului ar reprezenta şi un act preventiv cu scopul atragerii intelectualilor de dreapta în PD-L şi nu în PNL, principalul partid competitor pe Dreapta.

ü Nu în ultimul rând, inserarea particulei „civic” în interiorul denumirii partidului ar constitui şi un element de sincronizare identitară cu partide partenere ale PD-L din Europa Centrală şi de Est. În primul rând Platforma Civică din Polonia, partid extrem de popular momentan şi extrem de influent şi la nivelul decizional al Uniunii Europene. În al doilea rând FIDESz din Ungaria al cărui nume întreg este „Alianţa Tinerilor Democraţi – Uniunea Civică Ungară”, partid care devine tot mai influent în Parlamentul European. (deţine mai mulţi MEP-i la Bruxelles decât PD-L deşi numărul europarlamentarilor români este semnificativ mai mare decât al celor maghiari). În al treilea rând putem vorbi şi despre Partidul Civic-Democratic (OSD) din Republica Cehă, fost partener al PD-L în grupul popular din Parlamentul European, actual aliat al Conservatorilor britanici în Mişcarea pentru Reformă Europeană din PE. Prezenţa noţiunii „civic” în denumirea celor mai importante partide de centru-dreapta din Europa Centrală şi de Est simbolizează ataşamentul elitelor civice pentru valorile Dreptei anti-comuniste, nuanţă de care ar putea să profite în continuare şi PD-L.

ü Menţinerea particulei „democrat” în denumirea partidului ar reprezenta elementul de continuitate şi suplimentar de identitate al partidului prezidențial.

B. Partidul Republican

Argumente:

ü Principalul resort al unei asemenea alegere este opţiunea ideologică fermă a PD-L pentru forma actuală de guvernământ şi pentru consolidarea ei şi în palierele sistemului politic.

ü Opţiunea pentru o Republică puternică se poate traduce şi prin preferinţa pentru un regim prezidenţial (model american) sau semi-prezidenţial autentic (model francez) în opoziţie cu PNL care susţine un sistem parlamentar cu preşedinte ales de Parlament şi nu de către popor. Bătălia retorică pentru o Republică puternică a reprezentat un ax central al acţiunii politice a PD-L din ultimii ani, fapt care ar face mai uşoară asocierea partidului cu noul brand.

ü Opţiunea pentru brandul „Republican” ar putea fi explicată şi electorilor cu sensibilităţi liberale printr-un exerciţiu retoric care să amintească de rădăcinile liberale ale Republicanismului şi de faptul că partide „republicane” din Europa sunt întemeiate pe liberalismul politic. (Partidul Republican din Italia – membru ELDR, Partidul Republican din Franţa înfiinţat de Giscard D’Estaing şi transformat ulterior în Uniunea pentru Democraţie Franceză – UDF şi actual Mişcarea Democratică- MODEM, afiliată ALDE).

ü Dobândirea brandului „Republican” ar apropia mai repede şi mai uşor electoratul educat din punct de vedere al percepţiei prin raportarea la Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, partid cu care PD-L împrătăşește sensibilităţi politice comune şi cu care ar trebui să consolideze parteneriatul. Desigur, acesta este în primul rând un argument legat de elementele de P.R. inerente alegerii.

ü Identitatea de „Republican” este mai uşor înţeleasă de către electorat decât cea de „Popular”, datorită semanticii mult mai clare a termenului „Republican”. Acest argument poate fi luat în considerare dacă ne gândim că până la următoarele alegeri mai sunt doar 2 ani de zile, perioadă de timp în care electoratul trebuie familiarizat cu noul brand.

ü Principalul inconvenient al acestei opţiuni este, ca şi în cazul celei legate de noţiunea „popular”, de natură juridică. Partidul Republican este deja înregistrat în registrul partidelor politice, sub conducerea avocatului Gheorghe Dinu.