Irelevanța președintelui și revelația lui Cărtărescu

Etichete: , Publicat de adi_ocs on joi, 6 august 2009 la 23:22

Pe Cărtărescu nu-l poți bănui de lichelism, pupincurism, cel mult de navitate. De aceea când citești rânduri ca acestea întrezărești starea jalnică a elitelor românești de astăzi. După experiența Constantinescu, sunt din nou artătate cu degetul, puse la zid și chiar hulite de mainstreamul modelat de mass-media controlate de marii moguli adversari ai actualului președinte. Bineînțeles, mare parte din vină le revine chiar acestor intelectuali care prea mult timp au înghițit pe nerăsuflate inepțiile sau lozincile aruncate pe piață de diverși campioni ai deontologiei, ai moralei, ai anticorupției. Iar când s-a pus problema de micimea delivery-ului promis, mulți s-au făcut că nu aud, că nu văd, că greșeala e omenească. Acum culeg ce-au semănat. În nicio societate democratică din lume schimbări radicale, reforme cruciale, șocuri economice nu se pot face fără suportul unei mase critice. De cele mai multe ori acest sprijin este modelat de structuri din media, pentru că pot duce mai ușor mesajul la populație. Ori, în România președintelui Băsescu, tocmai această relație fundamentală a fost permanent și conștient erodată de un președinte iresponsabil. Un președinte cu agendă fără cusur, dar cu o practică îndoielnică. Trecând însă peste toate aceste platitudini, trebuie să sesizăm câteva detalii care fac diferența în modul jalnic în care se reformează statul român:
  • Traian Băsescu devine pe zi ce trece un om politic irelevant. Toată influența sa a depins de primul mandat de președinte, mandat în care a putut face și desface alianțe, coaliții, jocuri. Or după alegerile de la sfârșitul acestui an, Băsescu devine indiferent de rezultat un om politic simbolic, fără vreo putere reală. Un fel de Iliescu 2000-2004. Băsescu a contat atât timp cât i-a speriat pe cei din jur. Ori după prezidențialele de anul acesta, Băsescu nu mai poate speria pe nimeni.
  • Oricât ar face pe independentul, Băsescu a depins și depinde de sprijinul PD-L. Partid care, oricât l-ar adula pe șeful său informal, are o viață proprie, personalități grele, un destin. Un partid care s-a mai despărțit odată de un lider fondator și care nu va cumpăni prea mult dacă despărțirea de Băsescu îi va asigura supraviețuirea. Despărțire măcar informală, tradusă prin faptul că nu va mai tremura la discursurile lui Băsescu. Va căuta să profite la maximum de scorul electoral, va fi mai nuanțat în discursul politic despre justiție. Deja semnele noului PD-L au apărut deja. Alianța cu PSD la guvernare, cu PRM în București, reacția în cazurile Ridzi și Udrea arată un PD-L mult mai pragmatic și mai realist politic. Un partid care nu va mai teme de reacțiile unui Băsescu aflat la ultimul mandat. Un partid care va trebui deja să caute un înlocuitor pentru Băsescu pentru 2014. Un partid care anul viitor intră în morișca alegerilor interne de unde scapă cine poate.
  • Argumentul cel mai important este în opinia mea irelevanța instituției prezidențiale în sine. Dacă mandatul Băsescu a reușit ceva cu adevărat important (pe lângă simbolica condamnare a comunismului) este că a pus la îndoială un construct instituțional învechit și desuet pentru o Românie membră a UE. Cu alte cuvinte, Băsescu a căzut victimă propriei întreprinderi. A vrut să reformeze statul și rezultatul e că Președinția a devenit irelevantă. Poate de asta ar fi și tentat de o funcție de prim-ministru.
  • Concluzia e că sfârșitul acestui an desemnează încheierea unui ciclu în România politică post-comunistă. De anul viitor vom avea un președinte al republicii tot mai irelevant și un guvern și parlament tot mai puternice. Marea miză a noului ciclu va fi rolul puterii judiciare, cum se va raporta la executiv și legislativ. Restul e tăcere..

11 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Despre Nistorescu

Publicat de adi_ocs on marți, 4 august 2009 la 01:49

Chiar și în vacanță fiind nu am putut să nu observ emulația produsă de numirea lui Cornel Nistorescu la conducerea Cotidianului și urmările acestei numiri. Voi face pe scurt câteva precizări:
  • mi-au displăcut întotdeauna delimitările jurnalistice în bine și rău, în alb și negru. am preferat întotdeauna nuanțele pentru că am convingerea că oamenii nu sunt perfecți nici de la natură și nici prin intervenție culturală. același principiu îl aplic și în domeniul profesionalismului. trebuie adunate mult prea multe dovezi pentru a putea da un verdict valid că o persoană este bună din punct de vedere profesional. nu poți să particularizezi un text pentru a spune despre cineva că e un bun jurnalist/scriitor
  • nu am nimic cu Cristi Pătrășconiu sau IT Morar, deși i-am mai criticat în posturile mele. La fel însă nu pot să clamez că fără ei Cotidianul moare sau că titlul de quality paper nu mai poate fi acordat respectivului ziar. Înclin mai degrabă să dau dreptate unui comentator de pe blogul lui jurnalist care spunea că ziarul Cotidianul nu mai e de mult un quality paper..sau mă rog, depinde cu ce îl compari
  • voi agrea întotdeauna o abordare pro-piață a marketingului de orice fel, deci automat și în cazul jurnalismului. hai să nu ne ascundem, nimănui nu i-ar conveni să plătească pentru opinii radicale, uneori vitriolante împotriva unor personaje politice adversare idolilor promovați de respectivele articole, atât timp cât ele produc pierderi financiare.
  • mai știu că în 2004 când eram jurnalist de opoziție la un cotidian guvernamental îl priveam pe Nistorescu ca un icon și ca singurul om de presă destul de curajos pentru a lupta cu sistemul PSD-ist. Nu zic că sunt de partea lui acum, dar hai să îi dăm o șansă înainte să îl demolăm public. E absolut normal ca atât timp cât rsăpunde pentru rezultatele financiare ale noului produs jurnalistic să beneficieze și de o echipă cu care poate lucra. În rest, vorbim de piață. Cui nu-i convine, poate să plece.

11 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Scurte din vacanță (I)

Publicat de adi_ocs on la 01:13

Am pus partea I în speranța că voi mai avea timp/chef și pentru sequel-uri. Astăzi despre serviciile feroviare din Italia și Slovania vs. România:

  • în Italia întîrzierile trenurilor sunt un fait accompli, nimeni nu se mai miră, toți zâmbesc când mai văd alte 30/60 min adăugate la ritardo. la dus-ul spre slovenia trenul din milano spre venezia a întârziat 40 minute pentru că în vagoanele de dormit nu funcționa aerul condiționat, deși la ora 9 seara erau încă peste 30 de grade. Tot la dus, în gara Venezia Mestre am stat vreo 2 ore începând cu 1 noaptea fără să fim înștiințați de vreun motiv. Responsabilii de tren disparuseră, iar călătorii se întrebau mirați ce s-a întâmplat. Restul ori fumau, ori dormeau. În orice caz, agitația nu era foarte mare (îmi imaginez cum ar fi fost în România:)
  • La întoarcere am stat vreo 2 ore în plus la Bologna pentru că pe întreaga rețea Ancona se oprise circulația pentru motivul unei anchete judiciare..cel puțin asta ne-au spus cei de la informații:)
  • Și în Slovenia și în Italia trenurile internaționale arătau ca cele din România anilor 90. Mai adaug la asta și heirupismul de a vinde bilete fără număr pentru a realiza că nu s-a pus problema unui confort minim. Se stătea claie peste grămadă, sau, altfel spus, ca într-o conservă de sardele. Și iarăși nimeni nu a protestat.
  • În Slovenia, chiar în gara principală din capitala Ljubljana, am fost informați că trenul pe care îl așteptam noi pentru Bologna urma să întârzie 60 de minute și că va trebui să urcăm în niște autocare până la următoarea stație pentru că ar fi fost niște lucrări la calea ferată. Ne urcăm ascultători în respectivul autocar împreuncă au alți 10-15 călători, pentru ca după vreo 20 minute să aflăm din gură în gură că trenul ar funcționa totuși și că nu mai mergem cu autocarele. Așa că evacuăm din nou bagajele, alergăm spre peron și aflăm că într-adevăr trenul circulă și că nu mai e nevoie de autocare. Cei din gara Ljubljana (atenție, a fost capitala UE 6 luni anul trecut) n-au anunțat nimic, și oricum era destul de greu având în vedere că dotările nu le depășesc pe cele din Focșani, Bacău sau alt oraș de genul ăsta.. Continuarea a fost și mai amuzantă. La prima stație de tren, Kranj pentru cunoscători, am observat că toată lumea era invitată să coboare deși nimeni nu ne anuțase oficial ceva. De fapt urma să fim urcați în alt tren care avea să ne ducă până la Villach în Austria unde urma să schimbăm iar. Nu mai vorbesc iar de calitatea trenurilor. De ajuns să spun că toate avea geamurile larg deschise, semn evident că aerul condiționat nu funcționa, deși ora era extrem de târzie.
  • Overall, am ajuns la concluzia că deseori ne plângem prea mult de calitatea serviciilor românești. Cel puțin la capitolul feroviar internațional, stăm muuuult mai bine. Trust me. Am petrecut 15 ore în trenuri și gări din Italia, Austria și Slovenia pentru un drum absolut banal..

0 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Abonaţi-vă la: Postări (Atom)