Noul partid de dreapta

De la interviul Alinei Mungiu-Pippidi şi până la ştirea de pe Ziare.com de ieri au trecut aproape 3 luni. Perioadă în care guvernul pompos supranumit "Parteneriatul pentru România", nu a rupt gura târgului, dimpotrivă chiar. Perioadă în care subiectele tabloide (Ciorogârla, Firicel, EBA, scandalul Băneasa, epopeea Free Gigi) au făcut agenda publică. Perioadă în care preşedintele iniţial rămas singurul jucător de pe piaţă a sfârşit într-o etapă extrem de proastă, în corzi şi fără răspunsuri, concomitent cu ridicarea lui Crin Antonescu şi, într-o anumită măsură, a lui Mircea Geoană. Şi, nu în ultimul rând, o perioadă care a ilustrat şi mai mult disoluţia autorităţilor şi a clasei politice fără soluţii reale în faţa crizei economice. Mai este un aspect mai puţin tratat în comentariile analiştilor politici, şi mă refer la absenţa suspectă a sondajelor de opinie în toată această perioadă. Din ce a apărut până acum, am putea deduce câteva tendinţe de genul PDL stagnează, PSD scade nesemnificativ iar PNL oscilează, cu o uşoară creştere după alegerea lui Antonescu. Cel mai probabil însă, ponderea cea mai importantă în electorat e în continuare reprezentată de aşa numita "majoritate mută", care nu se simte încă reprezentată de actualele partide politice. De aici şi tentaţia emergenţei unui nou partid politic despre care voi încerca să punctez câteva observaţii:
  • nu cred că noul partid de dreapta ar fi doar un pas de exit-strategy pentru Băsescu, ci cred că ar avea rolul tocmai de a capitaliza electoratul indecis, activ şi educat care îşi doreşte un nou tip de politică, axată mai mult pe valori şi mai puţin pe compromisurile de care dă dovadă inclusiv actualul partid prezidenţial
  • marele merit al unui asemenea partid ar fi probabil ruperea de voturi din stânga eşichierului politic, şi aici rolul grupului de la Cluj ar fi esenţial. Totuşi, coagularea în jurul lui Traian Băsescu a diverselor grupări "sănătoase" de pe scena politică, ar face din acest partid o mare "mişcare populară de centru" şi mai puţin un partid clasic de dreapta. Dacă ar fi să căutăm un model, l-am găsi tot în Franţa atât de dragă băsescienilor. Uniunea pentru o Majoritate Prezidenţială din jurul lui Chirac, transformat apoi în actuala Uniune pentru o Mişcare Populară
  • chiar dacă momentan discuţia este pur ipotetică, am putea prefigura şi reacţiile celorlalţi actori politici: PD-L ul rămas sub conducerea trioului Blaga-Videanu-Berceanu ar căuta probabil o alianţă cu PNL, păstrând astfel dreapta scindată. PSD s-ar deplasa probabil mai la stânga, devenind mai populist (socialist)
  • rămâne de văzut şi cum ar reacţiona baronii locali ai PDL la o asemenea mişcare. E foarte ciudat că din ştirea de pe Ziare.com lipseşte orice referire la vreun personaj politic din fostul PLD, semn că preşedintele i-a cam scos de la inimă pe oamenii lui Stoica şi Stolojan
Overall, cred că subiectul ăsta este foarte important şi nemeritat marginalizat pe fondul emoţiei produse de cazul Becali. Chiar şi în blogosferă am găsit un singur articol pe tema asta, la Lilick. Eu cred că vom mai vorbi anul ăsta de o nouă construcţie politică.. credit poză: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Logoump.png

9 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Un nou intelectual în aşteptare pe eurolista PDL: Daniel Dăianu

  • NEWSIN publică pe surse la 16.59 următoarea ştire:

"Stabilirea configuraţiei finale a listei PD-L pentru alegerile europarlamentare nu s-a realizat încă, putând avea loc şi alte schimbări, pentru că unele organizaţii sunt încă nemulţumite de locurile pe care le-au primit candidaţii pe care îi susţin, au declarat pentru NewsIn surse din partid.

Conform unor surse din PD-L, încă se mai negociază anumite poziţii pe lista partidului care va fi prezentată la alegerile europarlamentare. "Lista completă şi definitivă nu a fost făcută publică deoarece încă se mai lucrează la ea. Mai sunt unele nume asupra cărora se mai poartă discuţii referitoare la poziţia lor pe listă. Ştiu că încă mai este în joc chiar şi un loc eligibil", a declarat un democrat-liberal. Acesta a precizat că discuţiile urmează să fie finalizate la sfârşitul acestei săptămâni." (www.newsin.ro)

  • Sursele mele spun că locul eligibil ar putea fi păstrat fostului liberal, Daniel Dăianu. Sper să nu apară şi Cioroianu în curând pe acolo...
credit poză: http://www.alegeri.tv/images/candidates/daniel-daianu173.jpg

9 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

La mulţi ani Vlăduţ!

Echipa Credit poză: http://www.cardsdirect.com/images/christmascards/B0206_Z.jpg

4 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Primul scandal pe eurolista PDL: Maria Petre, locul 30 pe listă, demisionează şi candidează independent!

Ştirea aici. Pe când şi discuţii serioase despre "dalmaţienii" ăştia? 5 aprilie este data limită de depunere a listelor.. credit poză: http://www.epp-ed.eu/press/photogallery/pics/308/size1_14800.jpg

0 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Băsescu în corzi. Este momentul eliminării PSD de la guvernare

Trebuie să recunoaştem că amploarea linşajului mediatic la care este supus brandul Băsescu în aceste zile era extrem de greu intuit acum ceva timp. De la Realitatea-Caţavencu la Intact, de la EVZ la Grupul Pro, toate marile trusturi dau din coate pentru a vărsa mai multe lături la adresa impricinatului. Care deocamdată tace suspect sau lasă purtători de mesaj execrabili ca Valeriu Turcan sau fratele Mircea Băsescu să-i târâie şi mai mult numele în noroi. Nici cu Ioana Băsescu nu mi-e ruşine în acelaşi sens. Toate aceste atacuri nu fac decât să concerteze ideea că Băsescu este vulnerabil şi că mitul justiţiarului care a câştigat atâta aderenţă în ultimii 5 ani poate fi distrus. La actuala stare de fapt contribuie extrem de semnficativ şi blocajul imagologic şi tactic în care se găseşte preşedintele ca purtător de cuvânt al unui guvern "imoral", cu un premier şovăielnic şi cu grangurii PSD în coaste. Statu-quo-ul este fără ieşire pentru preşedintele Băsescu pentru că reprezintă pretextul perfect pentru nemulţumiţii din PSD să lucreze cu PNL-ul reîmprospătat de alegerea lui Antonescu, cu UDMR-ul tot mai ostil preşedintelui şi cu aproape întreaga presă la detronarea liderului de la Cotroceni. Iar când criza economică va ajunge şi ea la apogeu (peste 2-3 luni probabil), nici "poporul " nu va mai putea fi considerat aliatul necondiţionat al "luptătorului şi jucătorului anti-corupţie". De aici şi discuţiile mai pe la colţuri despre oportunitatea devansării prezidenţialelor cu ocolirea unei demisii ruşinoase. Având în vedere toate acestea, preşedintele trebuie să ia taurul de coarne şi să construiască urgent o majoritate parlamentară fără PSD. Cu alte cuvinte, Băsescu trebuie să construiască din nou mesajul anti-sistem pe temeiul faptului că "PSD nu a profitat de şansa pe care i-a oferit-o, de a se curăţa şi de a guverna în beneficiul românilor". Desigur, Băsescu poate merge şi mai departe şi să ispitească PNL-ul şi UDMR-ul cu o nouă intrare la guvernare, aruncând astfel PSD-ul în opoziţie solitară şi, cel mai probabil, în disoluţie exact înainte de prezidenţiale. În noua formulă s-ar putea trece şi la remanierea aproape integrală a guvernului actual, inclusiv a miniştrilor PDL neperformanţi sau prea racordaţi grupurilor de interese. Un lucru e cert: cu cât tolerează mai mult statu-quo-ul, cu atât preşedintele va ajunge mai nepopular. Citiţi şi:
Credit poză: http://www.realkafka.ro/wp-content/uploads/2008/09/basescu-umilit.jpg

9 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare

Pe cine girează Monica Macovei

  • Irina Schrotter, locul 13 pe lista PDL: aici, aici, aici şi aici
  • Petru Luhan, locul 8 pe lista PDL
  • Sebastian Bodu, locul 7 pe lista PDL, cel mai slab europarlamentar român (aici şi aici)
  • e suspectă şi potrivirea de nume dintre Oana Antonescu (locul 10 pe lista PDL) şi domnul ăsta
  • de Rareş Niculescu s-a scris deja foarte mult, la fel şi despre relaţia dintre Marian Jean Marinescu şi celebrul Don Costel de la SNIF..
credit poză: http://www.librariaonline.ro/images/products/librariaonline.ro/978-973-583-696-2.jpg

0 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare