O dezbatere cât o întreagă campanie proastă

Scriam pe 24 noiembrie, la 2 zile după turul întâi al prezidenţialelor, că finala pare disproporţionată atâta timp cât strategia lui Băsescu este sterilă. Enumeram şi factorii care generau un complex de împrejurări favorabile candidatului PSD, premise care îl aşezau confortabil în poziţia de mare favorit. A doua jumătate a primei săptămâni de campanie a adus pe piaţă subiectul casetei care îl înfăţişa pe preşedinte lovind un copil în campania din 2004. Iniţial preşedintele a răspuns foarte prost, dar linşajul mediatic extrem de transparent i-au mai salvat din cifrele prăbuşirii. La sfârşitul primei săptămâni de campanie pentru turul 2 Geoană stătea confortabil la aproape 10 procente în faţa lui Băsescu. Încet-încet însă distanţa s-a micşorat. Mai întâi a fost gafa momumentală a strategilor lui Geoană şi Antonescu de a-i trimite pe aceştia să marcheze simbolic Ziua Naţională la Timişoara. Am mai spus că strategii şi politicienii din România subestimează puterea simbolisticii în comportamentul electoral. Era evident că descinderea la Timişoara a unui candidat girat de Ion Iliescu va trezi sentimente de furie, chiar şi zgărăiate de provocările PD-L. Urmarea a fost firească, tema revoluţiei a fost pusă din nou pe tapet, iar tabăra Băsescu a primit o gură de oxigen nesperată. A fost primul moment al recuperării punctelor. Următorul a fost anunţul expertizei de la Institutul de Criminalistică prin care, more or less, caseta cu "pumnul lui Băsescu" era etichetată drept trucaj. Cu alte cuvinte, înaintea dezbaterii de joi Geoană mai păstra un avantaj de 4-6 puncte în faţa lui Băsescu (53-53 la 46-47). Dezbaterea de joi merită un capitol de analiză special, dar cred că aţi citit deja din nenumărate surse destule opinii obiective. Eu o să subliniez doar consecinţele dezbaterii:
  • A micşorat până aproape de zero distanţa dintre cei 2 candidaţi.
  • A confirmat revenirea importantă a lui Băsescu, aflat pe trend de creştere în ultimele 3 zile.
  • A schimbat total agenda publică, Geoană fiind acum cel care trebuie să dea răspunsuri.
  • A determinat nuanţarea poziţiei publice a Realitatea TV.
  • A mutat atenţia publică de la tema viitorului guvern unde "proiectul Johannis" ieşea clar câştigător în faţa "singurei alianţe a preşedintelui cu poporul"
  • A LEGITIMAT SINGURA TEMĂ DE CAMPANIE A PREŞEDINTELUI BĂSESCU
  • A adus semne serioase de întrebări asupra caracterului candidatului Mircea Geoană şi a readus în discuţie eticheta de "prostănac"
  • A moblilizat PDL-ul şi a introdus dubii în tentativa unor pedelişti de a trăda duminică. Mai mult, este foarte posibil ca primari liberali să fi fost convinşi la o "răzgândire" în privinţa acţiunilor lor de duminică
În postul din 24 noiembrie spuneam că "singura şansă a lui Băsescu de a mai capitaliza pentru turul 2 e legată de dezbaterile face to face cu Geoană."..Se pare că am avut dreptate:) În concluzie mai spun doar că dezbaterea de joi a inserat în folclor "noţiuni" noi: "Aţi fost azi-noapte la Vântu? Nici azi noapte nu v-a plăcut la Vântu?" , "Geoană a fost la Vântu să se relaxeze"..:)) Inspirat cântecul din Mondial din anii 60:)

2 comentarii:

  1. Oxygen said,

    Daca ai niste sondaje din care sa reiasa impactul dezbaterii as vrea si eu sa le vad. E clar ca Basescu i-a traso lu Geoana, dar impactul in intentia de vot s-ar putea sa nu fie chiar asa mare.

    In orice caz vedem duminica. May the least evil man win. :))

    on 5 decembrie 2009, 02:50


  2. adi_ocs said,

    am, dar nu le pot publica. oricum analiza de la turambarr e foarte buna si clarifica destul de multe. de acord cu sentinta ta:)

    on 5 decembrie 2009, 02:51