Obama's Stimulus: 'The Most Ambitious Energy Legislation In History'
Cu 38 secunde în urmă
Uniunea Europeană sau compromisul la superlativ
Prin urmare s-a reuşit semnarea unui Tratat de Reformă care a mai extins dimensiunea de integrare a Uniunii, dar nu la cotele vizate de Tratatul Constituţional. S-a spus, pe bună dreptate, că Europa merge înainte, că a depăşit perioada de reflecţie de după NU-urile din Franţa şi Olanda şi că urmează să aibă o voce unitară şi consolidată în relaţiile internaţionale. Prima breşă în noul plan a fost NU-ul irlandez de anul trecut. Încet-încet, mai cu presiuni, mai cu acte mai puţin democratice, Tratatul de Reformă de la Lisabona a trecut testul aprobării de către statele membre, inclusiv al referendumului repetat din Irlanda şi al voinţei de fier a preşedinţilor ceh şi polonez. Trebuia să se treacă la fapte, mai precis la punerea în aplicare a unor prevederi inedite. Cum ar fi desemnarea unui preşedinte al Consiliului European pentru un mandat de 2 ani şi jumătate (un preşedinte al UE mai colocvial), a unui Înalt Reprezentant pentru Politica Externă (unificând practic cele 3 poziţii care până acum convergeau pentru determinarea politicii externe a UE) şi a unui secretar general al Consiliului European (funcţie de care s-a vorbit mai puţin, dar extrem de influentă). Până la nominalizarea celor 3 de către şefii de stat şi de guverne ai celor 27 reuniţi în Consiliul European sub preşedinţia Suediei, fuseseră acontate alte funcţii extrem de importante: Preşedintele Comisiei Europene prin portughezul Jose Manuel Durao Barroso din partea PPE şi preşedintele Parlamentului European prin negocierea PPE-S&D (fostul PES), adică polonezul Jerzy Buzek pentru primii 2 ani şi jumătate din partea PPE şi germanul Martin Schulz pentru următorii 2 ani şi jumătate din partea S&D. Aşadar, la prima strigare aveam din cele 5 funcţii importante următoarele: PPE 2 funcţii şi jumătate, S&D jumătate de funcţie, Portugalia- 1 funcţie, Polonia şi Germania câte o jumătate de funcţie. Acum, ştiindu-se forţa nucleului Franţa-Germania în a-şi impuna voinţa şi viteza asupra afacerilor europene, era clar că amândouă vor juca în tandem pentru nominalizarea celor 3 poziţii extrem de importante ieri la Bruxelles. În acelaşi timp, era clar că jocul franco-german trebuie să asorteze şi aşteptările Marii Britanii, al treilea mare actor politico-economic al Uniunii Europene. Prin urmare s-a ajuns la asta:
- Germania prin Angela Merkel l-a promovat pe Herman van Rompuy, premierul de mai puţin de un an al Belgiei, o figură extrem de ştearsă, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European. În acest fel, Germania a neutralizat candidatura britanicului Tony Blair care i-ar fi putut ameninţa supremaţia în acţiunea externă a UE. Van Rompuy este şi flamand, deci apropierea de Germania este şi mai pronunţată.
- Fiind flamand, Van Rompuy nu a fost întâmpinat cu căldură de Franţa care totuşi a realizat că opţiunea Blair ar fi fost şi mai rea pentru ei. Aşa că au suţinut propunerea germană cu pretenţia de a obţine Secretarul General..Germania a primit bucuroasă târgul sprijinindu-l pe diplomatul francez Pierre de Boissieau pentru această poziţie, nu înainte însă de a obţine asigurarea Franţei că va sprijini un german pentru aceeaşi poziţie după 2011.
- Deal-ul franco-german nu putea fi dus la bun sfârşit dacă ar fi fost blocat de Marea Britanie. Şi cum Van Rompuy este tot reprezentant PPE, era clar că Socialiştii vor ocupa postul de Înalt Reprezentant. Şi cum Marea Britanie pierduse postul de Preşedinte, a fost scoasă la înaintare baroneasa Catherine Ashton, actualul comisar european pentru Comerţ. Tot cu profil scăzut şi fără experienţă anetrioară în domeniu. Premierul Gordon Brown şi-a luat şi el o piatră de pe inimă, ştiindu-se complexul său permanent faţă de mentorul Tony Blair. În acelaşi timp, francezii şi germanii sunt încântaţi că au scăpat de obligaţia de a oferi Marii Britanii un portofoliu economic greu.
- Troika aleasă azi la Consiliu e un compromis şi pentru că lobby-ul extrem de agresiv din ultimele zile pentru candidaţii-femei este satisfăcut prin nominalizarea lui Cathy Ashton
- Un alt mare compromis, de data asta acceptat de toţi cei 27, este faptul că nominalizările garantează amânarea proiectării UE ca actor politic global cu o voce unică în politica externă. Cele 3 nominalizări arată că prevederile Tratatului de Reformă se aplică doar de jure. Tot greii Merkel, Sarkozy, Berlusconi, Brown şi în viitor Cameron sau Zapatero vor face jocurile în politica externă a marilor state din UE. Aşadar, nimic nou pe frontul UE, numărul de telefon al UE tot nu a fost identificat.
- În loc de concluzie, o nouă ilustrare a "compromisului" din alegerea de ieri. Primul preşedinte al UE, belgianul Van Rompuy, s-a făcut cunoscut în 2004 printr-o declaraţie care fixa negru pe alb Turcia ca stat în afara UE. Fără nicio şansă de a face parte cândva din UE. Se ştie că în UE doar Marea Britanie, Suedia şi ţările din Europa de Est sprijină cu adevărat candidatura Turciei. Prin urmare preşedintele UE este un adversar al aderării Turciei, iar Înaltul Reprezentant vine din ţara cea mai pro Turcia.
- În tot acest concert al compromisurilor, este şi mai clar de ce o candidatură ca cea a lui Severin pentru postul de Înalt Reprezentant stârnea zâmbete pe holurile de la Bruxelles şi în cancelariile europene. Pentru România şanse există încă pentru un portofoliu onorabil, dar nu cu nume gen Cioloş sau Severin.
3 comentarii:
-
"compromis" e un cuvint gresit aici.
E vorba de "CONSENS" si nu compromis, de democratie, de "democratie consensuala" (asta e si asta face UE)on
-
interesant comentariu, insa nu vad de ce e asa surprinzator. vb de politica, pana la urma?!
on
-
Sper ca nu va fi bleaga si sper ca germanii, francezii, britanicii sa nu fie niste "olimpieni".
on
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
