the crew
Cu 31 minute în urmă
Conservatorii români despe moştenirea lui Michael Jackson sau elitismul adus la extrem
Am găsit la Cristi Pătrăşconiu aceste extrase şi cred că merită un pic de atenţie şi de comentariu. În primul rând mi se pare salutară iniţiativa Dilemei Vechi, este foarte bine ca un subiect ca moartea lui Michael Jackson să fie tratat şi din perspectivă culturală sau chiar antropologică, şi nu numai tabloidă. În al doilea rând, citind opiniile lui Voinescu, Neamţu şi TRU, primii conservatori ideologici ai ţării, nu pot să nu sancţionez o anumită situare la o extremă ipocrită din partea celor 3. Argumente:
- Este adevărat că Michael Jackson a dat în anii 80 semnalul mutării atenţiei dinspre vechiul rock'n'roll al anilor 60-70 (cu peak-ul Woodstock 69) către un nou mainstream reprezentat de cultura (şi muzica) pop. Criticii uită însă că în aceeaşi perioadă îşi făcea loc pe piaţă un tip de muzică inferior, aşa cum a fost muzica disco sau crap-uri de genul Modern Talking. Nici Rock-ul nu a traversat o perioadă mai bună în anii 80 dacă ne gândim la abundenţa unor nume gen Motley Crue, Skid Row, etc, nume care au dus rock-ul într-o etapă poate similară pop-dance-ului anilor 90
- Este adevărat că Elvis Presley a fost icon-ul muzicii până la apariţia Beatles, Michael Jackson sau Madonna. Este însă la fel de adevărat că muzica lui Elvis Presley a fost la fel de comercială în anii 60-70 cum a fost cea a lui Jackson în anii 80-90. E pur şi simplu vorba de evoluţia scenei muzicale.
- Meritul muzicii lui Michael Jackson vine şi din faptul că a reuşit să producă o oarecare sinteză între genuri: influenţe soul în muzica anilor 80, influenţe rock (aportul lui Slash este esenţial)
- Consideraţiile lui Neamţu sunt cel puţin puerile. Nu poţi nega generaţiilor întregi de oameni care au fost vrăjiţi de muzica lui Michael Jackson dreptul de a fi îndoliaţi la moartea idolului lor. Da, media coverage-ul este un pic excesiv, dar a spune că el este nemeritat reprezintă o negare naivă a mainstream-ului actual (legat de influenţa media în croirea agendei publice). De aici şi retorica ultra-conservatoare pe care am mai acuzat-o şi altădată la TRU spre exemplu. Care este paradisul pierdut în viziunea celor 3? Cumva delirul anilor 60-70 cu Presley în frunte? Ciudat, cei mai mulţi comentatori ar spune că acei ani au fost o tresărire de stânga în tumultul ideilor contemporane.
- A nega moştenirea pozitivă a muzicii lui Michael Jackson înseamnă o asumare a situării la periferia complexului de idei care ne guvernează azi. Înseamnă să nu vezi o evoluţie. Înseamnă să te situezi radical în afara culturii pop reprezentative pentru generaţiile de ieri şi de azi. Înseamnă să fii atît de elitist încât să negi meritele unora din cei care au modelat gusturile maselor. Gusturi care nu înseamnă manele, disco sau alte questii degradante, ci un pop sintetizant pentru curentele muzicale mai de nişă.
- În încheiere, vă ofer o mostră a pop-ului de astăzi, nu Michael Jackson ci o questie definită ca electro-pop. Enjoy!
1 comentarii:
-
am citit articolele celor 2 deontologi portocalii si al celuilalt pe cale sa devina si sunt oripilat. se pare ca n-au auzit de "despre morti, numai de bine"
on
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
