Sistemul politic românesc este până la urmă racordat la cel european...(II)

Etichete: , , , , , , , Publicat de adi_ocs on joi, 5 martie 2009 la 01:13

  1. Premisă din partea I: ne lamentăm ne lamentăm, dar uite că sistemul nostru politic e perfect racordat european dacă analizăm scorul partidelor noastre politice raportate la cel al familiilor politice europene de care aparţin. Cum observaţia este pur empirică, să procedăm la câteva explicaţii mai "profunde"
  2. Din punctul meu de vedere, toate cauzele actualei stări de fapt sunt circumscrise unei duble presiuni care a fost exercitată asupra sistemului nostru politic:
  • presiunea ciclului electoral: pentru prima dată după 90, partidele noastre au trebuit să dea test electoral după test electoral. În perioada 2004-2009 am avut 5 scrutinuri electorale (asta dacă nu contabiliăm şi alegeri parţiale, inclusiv cele din Bucureşti 2005 pentru Primărie). În mod natural, partidele au fost nevoite să se reinventeze, energizându-se altfel decât ar fi făcut-o în mod normal. În particular vorbind, sunt de acord cu cei care spun că viaţa internă în partidele noastre este aproape moartă între alegeri, numai că în acest ciclu nu a fost cazul. Mai mult, constanta raportare la aşteptările media şi ale populaţiei au făcut ca partidele româneşti să acorde mult mai multă atenţie unor nominalizări de candidaţi care altădată ar fi fost priviţi cu un surâs şi atât (Dăianu, Weber, Macovei, Mungiu Pippidi, Cristi Preda, Sever Voinescu, Toader Paleologu). Acum însă ele au fost percepute ca potenţiale lovituri de imagine şi de cele mai multe ori aşa a şi fost. Aceeaşi raţiune de frică în faţa opiniei publice a stat şi la baza adoptării unanime (şi populiste) a unui sistem electoral handicapat. În acelaşi corolar se înscrie însă şi succesul marilor partide în a coagula resursele financiare importante, astfel încât partidele mai mici să dispară ca relevanţă de pe scena politică. Noua realitate a însemnat într-adevăr şi un deficit mai mare de democraţie în interiorul partidelor, pentru că aflându-se în competiţie directă pentru resurse şi vouturi şi în tentativă continuuă de consolidare, partidele noastre s-au osificat şi omogenizat. La PSD cu voie de la baroni, la PNL cu mierea guvernării ispitind filialele, la PDL cu promisiunea unui guvern băsescian care până la urmă a şi venit. Nu în ultimul rând, această rezistenţă internă a partidelor (nici Geoană, nici Boc şi nici Tăriceanu nu au avut probleme reale în supremaţia lor internă) s-a întemeiat şi pe frica permanentă de spectrul căderii. Mai precis, fiecare partid s-a temut că odată intrat în disoluţie, există pericolul să ia calea PNŢCD-ului..
  • presiunea integrării europene şi a clauzelor de slavgardare: ori de câte ori UE a dat ultimatumuri, partidele noastre s-au cam executat. Cazul Năstase este simptomatic. Abia când a ajuns cuţitul la os (în vară există posibilitatea să ne fie tăiate fonduri dacă raportul pe MCV va fi la fel de prost ca cel intermediar din februarie), Năstase a primit "încuviinţarea" de a-şi găsi "dreptatea" în justiţie.
3. Peste cele două cauze majore, factorul caogulant a fost fără îndoială preşedintele Băsescu, cel care a fost cel mai "pragmatic" în a-şi formula viziunea "idealistă" asupra mersului României politice. Băsescu a înţeles că perioada 2005-2009 este esenţială pentru fundamentarea unui nou sistem politic ,(am în continuare dubii relativ la lupta lui anti-sistem) şi oricât de mult s-a lovit de stavila Patriciu, de moguli sau de alţi adversari reali sau inventaţi, a reuşit în mare măsură acest proiect. Forţarea fuziunii PD-PLD a fost probabil factorul cheie în acest proces de cimentare a unui nou sistem politic. Următorul pas ar fi, poate natural, forţarea bipolarizării. Numai că de această dată sorţii nu par a fi foarte favorabili preşedintelui de vreme ce PSD a cam înţeles pericolul, dar şi pentru că PSD pare a fi cel mai acomodat partid cu un sistem politic de 2 partide şi jumătate (aşa cum transpare acum). 4. Concluzie: cei 4 ani de zile analizaţi au reprezentat, fie că ne-am dat seama fie că nu, modernizarea "forţată" a sistemului nostru politic. Cele 3 partide importante de azi (plus anexa UDMR) sunt atât de puternice instituţional şi financiar încât nu cred că există posibilitatea de a fi ameninţate de eventuale noi formaţiuni politice. Mutaţii mai pot apărea, dar nu semnificative.
p.s. şi alte mişcări politice astăzi respectate în Europa s-au născut cu forcepsul: UMP în Franţa, PDL în Italia. De cazul Partidului Social Democrat din Portugalia care face parte din PPE (!) am mai vorbit. Nimeni nu e perfect, aşa că ar trebui să vedem şi paharul plin din acest proces de reorganizare politică a României

2 comentarii:

  1. Gheorghe said,

    Exista un numar mic de partide si stabilitate la putere in Europa, dar si in tarile latino-americane sau in Rusia.

    Exista o diferenta majora a sistemului politic romanesc, fata de cel occidental european.
    Concentrarea in scopul stabilitatii la putere in Romania se face din pozitii de forta, nu ca un fenomen natural.
    Stabiliatea la putere intr-o tara democrata se face prin argumente rationale, pe cand in sisteme dominate de politicieni se face prin manipulare preponderent afectiva.

    In tarile nedemocrate politicienii incearca sa controleze viata politica, sa nu permita altor partide sa le concureze. Asa se explica adoptarea conditilor prohibitive de infintare a unui partid, pragul elecoral ridicat, sau confidentionalitatea procesului electoral cu urne opace, lista cetatenilor care au votat e confidentiala, borderourile intocmite de comisile electorale nu sunt publice.

    on 5 martie 2009, 08:38


  2. adi_ocs said,

    @Gheorghe
    Diferenta rational-afectiv e un teren destul de minat. Nici in teoriile comportamentului electoral cele 2 elemente nu au fost foarte bine definite, in sensul ca opiniile diverg in privinta preoponderentei unuia fata de celalalt. Intotdeauna vom gasi empiric asemanari si cu spatiul ex-sovietic sau cu America Latina, dar asta nu inseamna ca nu poate exista o similaritate cu spatiul UE.In privinta restrictiilor pt infiintarea unui partid politic, ai dreptate, a existat un consens transpartinic pentru asigurarea hegemoniei pe termen lung al actualelor forte politice, dar oricat de machiavellic ar suna, cred ca decizia a fost corecta. Nu cred ca o fragmentare ca cea din 96 sau 2000 ne-ar fi ajutat foarte mult

    on 5 martie 2009, 12:19


Trimiteţi un comentariu

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)