PIN fuzionează cu Ecologiştii şi frontul anti-Băsescu

Ştirea, care în mod normal ar putea trece drept fapt divers, sună aşa: "Partidul Iniţiativa Naţională (PIN) va fuziona cu Partidul Alternativa Ecologistă (PAE), în urma unui congres care va avea loc, sâmbătă, au informat, joi, cele două formaţiuni politice, printr-un comunicat remis AGERPRES. Potrivit sursei citate, noul partid care se va forma astfel va avea o doctrină 'pragmatic-ecologistă, cu proiecte dedicate dezvoltării durabile a României'"..Desigur, în săptămâna în care aflăm succesiv că Guşă a devenit consilierul lui Mircea Geoană pe Transilvania, că Vântu este un mogul care vrea să pescuiască din nou în ape tulburi, iar Guşă şi Vântu au pus-o de o firmă de consultanţă politică, ştirea de mai sus nu poate trece neobservată. Pentru că ea ne duce cu gândul deja la nişte proiecţii strategice şi tactice pentru marea luptă din toamna acestui an, cea pentru Cotroceni. Se ştie că SOV doreşte de mai mult timp să uzeze de brandul "verzilor" pentru a influenţa mai direct scena politică, aşa cum pe vremuri a încercat cu un alt partid minuscul, UFD. Doctrina, aşa cum apare şi în comunicat, contează mai puţin, important e că se defineşte ca "pragmatică"..În fapt însă, anunţarea noului partid ecologist anunţă parti-prisul ferm pe care grupul media deţinut de Vântu îl va face în toamnă pentru tabăra anti-Băsescu. Mordechai face o analiză excelentă aici şi mizează pe Tăriceanu ca favorit în a-l contracara pe Băsescu. Eu înclin mai degrabă spre Geoană, cu toate minusurile sale. E suficient să aibă voturile PSD în primul tur şi o susţinută campanie anti-Băsescu în turul 2 (aici media va conta foarte mult, la fel şi reacţia PNL-ului). Nu zic că Geoană chiar are şanse să-l învingă pe Băsescu, dar cred că la cum stau lucrurile acum, el e cel mai îndreptăţit să spere. Trebuie avut în vedere şi faptul că 99% va exista un tur 2 datorită prevederilor constituţionale legate de prezenţa la vot. E de notat totuşi că Băsescu s-a îndepărtat de una din condiţiile pe care le aminteam aici pentru realegerea la Cotroceni: şi-a pus din nou în cap presa şi o alianţă Vântu-Patriciu-Voiculescu îl poate distruge suficient. Nu e nimic tranşat încă dar apariţia unui partid ecologist mai vioi şi a unui personaj gen Guşă în preajma lui Geoană ar trebui să-i dea de gândit preşedintelui. credit poză: http://dev.presaonline.com/upload/tidings/large/Vantu_ii_raspunde_lui_Basescu.jpg

12 comentarii:

  1. Sa nu exageram Adi.Gusa are tot atata competenta cat ai si tu.Nu a excelat in nimic exceptand mainile proaste diverse.Geoana?Haide sa radem acum gandindu-ne ca baiatul asta crede ca el face si desface in Romania.
    Bonus pentru tine Tariceanu si Crinutz s-au polarizat atat de mult si bascalia aia ce am vazut-o rezumata pe hotnews e doar cum sa iti dai cu stangu' in dreptul cand esti pe marginea balustradei.
    Mass-media?Uiti un lucru acum doi ani a castigat cu mass-media ostila.Deci unde eram?

    on 12 martie 2009, 19:57


  2. adi_ocs said,

    nu stiu cata competenta in consultanta politica are gusa, dar sigur are mai multa influenta decat mine:)
    la partea cu mass-media m-ai pierdut..eu imi amintesc ca realitatea a fost trup si suflet cu TB

    on 12 martie 2009, 20:16


  3. adi said,

    Ai uitat probabil ca Realitatea TV a fost vanduta, sub presiunea lui A.Nastase, de Prigoana, cu 2-3 luni inainte de alegeri. Andrei Gheorghe si emisiunea in care au comentat prestatiile de la intalnirea de pe TVR au avut o tusa marinareasca. Da' ce audienta avea RTV in 2004?

    on 12 martie 2009, 20:52


  4. adi_ocs said,

    @Adi
    Stiu despre ce vorbesti dar nu inteleg la ce te referi "ca am uitat" (turnofftheglory se referea la referendumul din 2007, nu la alegerile din 2004)

    on 12 martie 2009, 20:55


  5. Adi vreau sa iti spun ca am simtit realitatea pro-basescu cand facea emisiuni Bahmuteanca.Sa fim seriosi, faptul ca uneori earu difuzati pedelisti spunand fraze intregi nu inseamna pro.Si inca ceva realitatea in 3-4 si-a fugarit targetul cu o insistenta hilara.
    Ca sa nu ma intelegi gresit dar cand jurnalul trustului pierde jumatate din cititori in decurs de un an te rog sa nu imi vinzi gogoasa cu realitatea-catavencu portocalie ca rade Buscu de mine ok?

    on 12 martie 2009, 21:24


  6. Faultez limba romana de zici ca vorbesc ferengi.Sper sa imi ierti impardonabila incultura.

    :mrgreen:

    on 12 martie 2009, 21:25


  7. adi_ocs said,

    imi dau seama ca politica editoriala a Realitatea s-a mai nuantat de cateva luni incoace, dar in mai 2007 nu ma poti convinge ca nu a fost pro TB

    on 12 martie 2009, 21:27


  8. Pai diferenta e Adi ca tu ii vezi nuantati, eu il vedeam pe Ghise si Norica si zare de chicior pedelist.Da nu ii bai, diversitatea de opinie oricum se masoara cat de des se spune jos dictatorul!.

    on 12 martie 2009, 22:11


  9. adi_ocs said,

    intamplator sa stii ca in perioada aia prestam activitati pro-TB (mai mult sau mai putin subversive, nu, nu pe blog, ca nu aveam)..deci nu sunt subiectiv cand spun ca in niciun caz presa nu era anti-TB..daca pdl nu avea reprezentanti in emisiuni se intampla si pt ca dep de comunicare al partidului era (si este in continuare in mare masura) varza..sau pt ca se instituie de multe ori embargo mediatic direct din modrogan. deci nu e o conspiratie

    on 12 martie 2009, 22:15


  10. Adi in opinia mea PR PDL e la fel de bun ca la Electro arges si nu pot nega asta.Supararea Modroganului pe sat porneste da la un da-i dracu ca oricum iese naspa orice am face.Da o raita pe la Bleen are ceva proaspat si vei vedea ecuatia.Haide sa vorbim de emisiunea cu 2 ziaristi "independenti", 1 peremist, un pesedist, ghise si pentru variatie Norica, un independent gen Guse sau Buruiana si ai reteta.Sau poate preferi teamul de aur Gadea?
    Nu plang io PDL si mass-media cea dusmanoasa dar haide sa simtim clar si pen statisticile alea de doi bani jumate la CNA.
    Ce se intampla acusica partidul verde boschet plus ursul pin si lavinia e 0+0=0.
    Guse poate sa faca curent inca 2 ani de aici incolo, pote sa se dea in carusel cu Kondiacov si sa tipe la dictator.Iti imaginezi ce va insemna Geonel prezidentiabilul, unde tu cu bucurie refaci rezerva de pop-corn pentru show.
    Eu iti spun doua chestii referitor la PSD.Unul nu isi fac decap, le trebuie aprobari, cereri, dialog cu "inamicu', ei deja au furat startul si sunt in offside asteptand spasiti sa le fie inrosit poponetul.Intreaba pe de alta parte un portocaliu despre Geoana si vei afla surprins ca toti sunt extyrem de bucurosi ca Prostancu e lancea PSD.Vorba lui Andrei Gheorghe: "Nu dati o problema pe mana lui Geoana ca praf si pulbere se va alege".

    on 12 martie 2009, 23:35


  11. adi_ocs said,

    da, in general de acord cu tine mai putin cu formatul emisiunilor tv: adica ce te-ai fi asteptat, pt ca pdl era izolat sa fie invitat un pedelist si un psd-ist(penelist, peremist, udemerist) numai pt a respecta algoritmul confruntarii politice din acel moment? Eu cred ca realitatea (presupun ca e vorba de emisiunea lui Razvan Dumitrescu) a respectat deontologia, de multe ori pdl facea pe ofuscatul si nu trimitea oameni. despre antena 3 nu comentez, ei sunt f transparenti cu optiunea politica. Cat despre geoana la fel as fi spus si eu acum un an cand nu-l scoteai din "prostanac", numai ca lucrurile s-au mai schimbat

    on 12 martie 2009, 23:40


  12. Da geonel are circumvolutiuni si chiar vorbeste.

    on 13 martie 2009, 09:17