Lost in Translation vs. Sever Voinescu sau reflecţie despre importanţa doctrinelor în România

Am revăzut a treia oară cu plăcere "Lost In Translation". Dincolo de febleţea mea pentru Scarlett, filmul este chiar inspiring prin atmosfera pe care o creează şi feelingul pe care îl transmite, ambele într-un mod simplu şi totuşi subtil. Ce paralelă s-ar putea face între asta şi vidul doctrinar autohton reliefat de revenitul în blogosferă, deputat PDL de Ploieşti, Sever Voinescu? Să le luăm pe rând:
  • Sever Voinescu încearcă şi el o "traducere" a sistemului de referinţă politică românesc. Când vorbesc de sistem de referinţă nu mă gândesc implicit la un o ordine a facerii lucurilor în politică, sau cel puţin nu ceva de genul ordinii raţional-legale weberiene. Mă gândesc în schimb la un sistem de valori, de credinţe, de idei care fundamentează acţiunea unui actor politic. La fel ca în film, vidul nu este neapărat manifest, dar o scurtă perioadă de reflecţie te conduce la opinia fermă că, în România, într-un partid politic important doar maxim 10% din decidenţi (poate mai mult raportat la numărul de membri) dau importanţă doctrinei. Revelaţia pedistă din 2005 este simptomatică, dar astfel de cazuri se regăsesc în tot spectrul politic.
  • Sever descrie şi particularitatea raportării ideologice la soluţiile pentru criza economică. Aici discuţia se complică. Oricât de mult i-aş da dreptate lui Sever Voinescu, nu pot să uit că în general soluţiile la criza economică s-au învârtit în jurul aceluiaşi învechit corolar axiologic keynesian. Multe intervenţii ale statului (inclusiv preşedintele conservator G.W.Bush şi o mare parte din Partidul Republican, inclusiv Sarkozy care e mai mult un populist de dreapta decât un conservator sau liberal-conservator), chiar naţionalizări (Royal Scotland Bank printre altele în UK, fără mari critici ale Conservative Party), pachete financiare de zeci de miliarde de euro pentru salvarea sistemului bancar (inclusiv CDU în Germania şi dreapta daneză la putere). Prea puţine măsuri libertariene, sau mă rog, specifice liberalismului şi conservatorismului fiscal. Iar cazul românesc este şi mai trist dacă ne gândim că un partid de dreapta (PDL) girează o măsură ca cea privind creşterea contribuţiilor sociale cu 3 puncte procentuale!
  • Overall, suntem lost in translation pentru că nimeni în România nu poate articula un discurs fundamentat pe valori, coerent şi consistent. PDL a pierdut prin intrarea la guvernare cu PSD şansa redefinirii sale doctrinare, PNL îşi caută o nouă direcţie dar se macină în lupta dintre persoane şi nu între idei, iar PSD profită în continuare de statutul de unic reprezentant al "stângii", chiar şi nereformate. O singură întrebare aş avea pentru Sever Voinescu: ce ne facem cu îmbrăţişarea conservatorismului anglo-saxon dacă oamenii lui Cameron părăsesc corabia PPE-DE?
Credit poză: http://imagecache2.allposters.com/images/pic/IMPO/ST4502~Lost-In-Translation-Posters.jpg

7 comentarii:

  1. Stefania said,

    Mie ajutoarele pt banci nu mi se par deloc o masura de stanga, din simplu motiv ca stanga ar trebui sa-i ajute pe cei saraci. Oricum, implicarea statului se poate face si in regimurile de stanga si de dreapta, nu trebuie sa asociem statul cu socialismul pentru ca mai exista si sisteme corporatiste, de ex Singapore unde exista o conducere autoritara, economia merge foarte bine si lumea e multumita.
    Doctrinele nu presupun o singura axa, dar e adevarat ca PDL a facut varza din tot, fata de PSD si PNL care sunt cat de cat mai coerente.

    on 6 februarie 2009, 14:54


  2. Riddick said,

    Linia de demarcatie va fi pro-integrare si anti-integrare in U.E. , respectiv pro- sau anti- Tratatul de la Lisabona. Vor iesi scantai rau de tot, prima ocazie mai mare va fi Summit-ul NATO, organizat de asa-zisele ,,motoare'' ale UE, Franta si Germania. Tocmai au anuntat Merkel si Sarkozy ca vor ,,o mai buna colaborare'' intre UE si NATO. Pai ce dezastru ar iesi daca ar conduce si in NATO birocratii, eventual Daniel Cohn-Bendit. Ramane de vazut pozitia Romaniei, insa datorita alegerilor prezidentiale, ea trebuie mai degraba decriptata.

    on 6 februarie 2009, 19:15


  3. adi_ocs said,

    @Stefania
    Raspunsul de dreapta la criza financiar-bancara ar fi fost in teorie abandonarea lor, nicidecum nationalizarea sau "cumpararea" activelor toxice. Exemplul cu Singapore e legat de altceva. Nu prea cred ca putem vorbi de doctrine in societati inchise dpdv democratic, pentru ca la fel am fi putut spune ca regimul lui Pinochet a fost de dreapta, la fel ca cel al lui Franco.

    on 6 februarie 2009, 19:46


  4. adi_ocs said,

    @Riddick
    Foarte bun comentariul tau. De altfel asta e si linia de demarcatie in interiorul dreptei europene, si aici Sever ar putea da o directie. PPE va ramane mai deschis integrarii, in timp ce Miscarea Europeana pt Reforma ar fi mai eurosceptica. Nu stiu daca din cauza prezidentialelor partidele romanesti nu sunt inca conectate la dezbaterile astea. Momentan e un mare consens intern pe aprofundarea integrarii UE, cu Lisabona in frunte

    on 6 februarie 2009, 19:50


  5. Riddick said,

    Pai tocmai aici este buba. Tariceanu s-a laudat ca ,,suntem al 4-lea stat care a ratificat Tratatul de la Lisabona''. Ionel Bratianu a avut taria sa paraseasca Conferinta de Pace de la Paris in 1919, urmasii sai politici (?) semneaza ca primarul tot ce vor nemtii si francezii.Chestiunea din 1919 se referea la Banat, impartit intre noi si sarbi, desi Antanta ni-l promisese in 1916 (insa acele tratative din 1916 nu i-au inclus pe sarbi la negocieri). Ma ingrijoreaza asa-zisa componenta militara a UE. Care nu a putut furniza 6 (SASE !) elicoptere pentru Darfur, conform propriului angajament. A se observa marea colaborare a Frantei cu Germania, mai ceva ca regimul de la Vichy. Macar mai puteau avea o scuza vichystii, Divizia SS ,,Charlemagne'' lupta contra Armatei Rosii, Brigada Franco-Germana submineaza pe fata NATO.

    on 6 februarie 2009, 21:17


  6. adi_ocs said,

    de acord cu atlanticismul, mai putin cu ideea ca Romania face o greseala sustinand Lisabona. Argumente pentru asta?

    on 7 februarie 2009, 01:31


  7. freefun0616 said,

    on 4 octombrie 2009, 13:16