Năstase, între Clinton şi Obama

În aşteptarea sesiunii extraordinare a Parlamentului care va decide (dacă va fi cvorum) dacă dosarele Năstase şi Mitrea sunt sau nu trimise mai departe în justiţie, "incriminatul" fost prim-ministru, aflat încă în apropierea Polului Nord, analizează la rece viaţa politică a României din ultimii 3 ani. Domnul Năstase dă ca de obicei dovadă de megalomanie asociindu-şi crezul cu cel al lui Obama sau al lui David Cameron, încercând să ne demonstreze cum el face parte dintr-o altă lume, una fără Elene, DNA sau Tăriceni.

"Privind viata politica a Romaniei in ultimii ani, observ la varf multa incrancenare, mult subiectivism, mult narcisism, (prea) multa incredere ca esti bun la orice. Si, mai ales, foarte multe blocaje, pierderi de timp si energie in favoarea unor dispute cat se poate de personale. Este oare atat de greu sa-ti mentii concentrarea si sa intelegi, de exemplu, ca prioritatile extreme ale Romaniei sunt dezvoltarea infrastructurii, investitia masiva in educatie sau modernizarea agriculturii, sa construiesti programe si sa le pui in aplicare imediat, jongland pe parcurs cu provocari reale precum problema retrocedarilor cu care se confrunta constructia de autostrazi, lipsa acuta de gradinite sau inundatiile, si sa nu pierzi niciodata din vedere acele lucruri care conteaza, care pot schimba cu adevarat in bine viata oamenilor, pe termen lung. Nu spun ca e usor, dar, pana la urma, ce cautam in politica daca nu suntem capabili sa lasam in urma noastra rezultate durabile?

Uneori, am senzatia ca uitam cu totii - politicieni si public, deopotriva - ca o clasa politica are trei functii primordiale: sa gandeasca, sa reprezinte si sa ia decizii. Privita asa, politica e simpla…"(Adrian Năstase)

Emoţionant, nu? Câte ar fi făcut domnul Năstase din poziţia de preşedinte executiv PSD şi din cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor dacă nu începeau PNL şi PD-ul, iar mai apoi oamenii lui Băsescu să-l hărţuiască pentru nişte insignifiante termopane..Cum am fi avut noi ca ţară mai mulţi kilometri de autostradă, mai mulţi arbori netăiaţi, mai multe grădiniţe, mai multe şcoli (sau săli de sport, de ce nu?), numai să nu fi aflat procurorii ăştia de la DNA de consulul Păun de la Beijing, de Irina Jianu, de Conimpuls, etc, că doar la urma-urmei, el n-a vrut decât să-i facă un palat Danei pe bani mai puţini..

Trecând peste ridicolul acestor afirmaţii care nu fac altceva decât să arate caracterul laş al unui politician ratat, domnul Năstase are toate şansele să se afle la baza renaşterii unui curent anti-PSD înainte de alegerile din toamnă, curent care să legitimeze o nouă mişcare de izolare a PSD pentru încă 4 ani de guvernare. Am citit de curând memoriile lui Bill Clinton şi am regăsit în investigaţiile la care a trebuit să facă faţă în toţi cei 8 ani de mandat prezidenţial metode folosite azi şi de DNA. Bineînţeles, Năstase nu a făcut niciodată obiectul unei asemenea paralele la nivel de discurs public, asta şi pentru că diferenţele între comportamentele celor 2 erau mult mai mari decât similitudinile: Clinton a decis chiar el, la presiunea opiniei publice, numirea unui procuror independent care să investigheze Whitewater-ul (chiar dacă a regretat decizia mai târziu), Năstase s-a folosit de toate tertipurile avocăţeşti şi constituţionale pentru a nu fi investigat. Clinton a depus nenumărate depoziţii în timpul mandatului atât în faţa procurorului independent, cât şi a Congresului, Năstase se ascunde în faţa imunităţii pentru foştii miniştri, deşi până şi Miron Mitrea a cerut să nu se ţină cont de acest privilegiu aberant. Clinton conducea un guvern care crea milioane de job-uri şi elimina deficitul bugetar de sute de miliarde de dolari, Năstase ne pomeneşte de marile sale revelaţii prilejuite de cuvintele mesianicului Obama (un populist narcisist ca şi Năstase). Nu pot decât să sper că mintea de pe urmă a Parlamentului va provoca verdictul normal în cazul Năstase, şi anume să fie trimis în judecată. În instanţă are toate şansele să-şi dovedească nevinovăţia, scutindu-ne pe noi de lamentările sale plângăcioase. Până atunci însă. "the big picture" e că în România un fost demnitar face tot ce poate pentru a nu fi investigat în justiţie

Poza: http://blogreview.romblog.ro/files/gramada/20070903-nastase.jpg

1 comentarii:

  1. S said,

    chiar poti sa faci o obsesie din a scrie articole pe blog? nastase e disperat cu blogul...nu stiu cum pana mea are rabdare, dar imi da impresia ca citeste toate comentariile... laptopul ala al lui contribuie rau de tot la incalzirea globala...

    on 06 august 2008 14:59