Paralele//Paralele

Am citit cu mare interes dezbaterea iniţiată de BBC şi Hotnews, extrem de binevenită, ai căror actori au fost principalii strategi ai celor 3 partide mari legitimate de alegerile locale: Valeriu Stoica (PD-L), Viorel Hrebenciuc (PSD) şi Bogdan Olteanu (PNL). Discuţia s-a purtat în jurul principalelor strategii de închegare a unei majorităţi guverneamentale după alegerile parlamentare şi nu a pierdut din punctul meu de vedere nicio posibilitate care ar putea fi luată în calcul. Am zis deja că discuţia e salutară, numai că reacţiile din partea opiniei publice mi s-au părut destul de disproporţionate. Pe de o parte, ziarele şi analiştii apropiaţi de PD-L şi Băsescu au înţeles că alianţa PSD-PNL este ca şi făcută, iar cei independenţi, sau mai puţin partizani politic, au înţeles că PD-L şi Băsescu se apropie tot mai mult de opoziţie, ca urmare a unei strategii proaste. Remarc aici opiniile Simonei Popescu, ale lui Tom Gallagher sau ale lui Dan Pavel. Voi încerca o acum o sumarizare a principalelor acţiuni şi atitudini politice iraţionale şi raţionale din perspectiva mea:

1. IRAŢIONAL

• Faptul că deşi PNL a înregistrat într-adevăr un scor nesperat de bun, se îmbată deja cu apă rece că îl va repeta la toamnă sau în primăvara anului viitor
• Faptul că o mare parte a presei dă deja deznodământul unei alianţe la guvernare PNL-PSD, bazându-se pe alianţele locale dintre cele 2 partide, dar uitând că sunt cel puţin 4 cazuri de alianţă PD-L-PNL în ţară (Bacău, Vrancea, Buzău, Neamţ), şi chiar alianţe pre şi post-electorale PD-L-PSD (Mureş, Satu-Mare, Vâlcea)
• Faptul că o declaraţie ca cea a lui Hrebenciuc privind posibilitatea ca PSD să accepte taxa unică într-o guvernare comună cu PNL este înţeleasă de aceiaşi analişti ca un semnal clar că totul e pus la punct deja
• Faptul că preşedintele Băsescu se gândeşte deja la o manevră (Gardianul şi Ziua) pentru a interveni legal în alegerile parlamentare prin iniţierea unui nou referendum, deşi şansele ca acesta să fie validat sunt aproape nule
• Faptul că PD-L se comportă în continuare ca un partid fără program şi resurse de guvernare, neînţelegând că asta îi lipseşte cel mai mult

2. RAŢIONAL

• Faptul că PNL se îndreaptă mai mult spre PSD decât de PD-L având în vedere că electoratul PNL pare tot mai obişnuit cu această cotitură de moment şi că principalul adversar identitar al liberalilor este Partidul Prezidenţial
• Faptul că PNL nu scoate din calcul o eventuală alianţă la guvernare cu PD-L, mizând pe faptul că după alegeri poate fi partidul care să pună condiţiile, oricât de mari ar fi
• Faptul că şi PD-L începe cât de cât să renunţe la discursul izolaţionist, conştient că este în pericol să rămână încă 4 ani în opoziţie

În final, cred că cea mai importantă concluzie a acestor dezbateri este că PNL îşi negociază la sânge viitorul statut într-un guvern. Dacă PSD este dispus să renunţe chiar şi la principalul său argument ideologic, şi am numit aici tema fiscală, este clar că PD-L trebuie să vină cu mult mai mult pentru a obţine bunăvoinţa liberalilor. O astfel de cedare ar putea fi menţinerea lui Tăriceanu premier într-un guvern dominat de miniştri PD-L, o soluţie de compromis care ar putea fi susţinută şi de Traian Băsescu. De ce? Pentru că ar împăca şi capra şi varza în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2009: ar fi în continuare luptător anti-sistem (anti Tăriceanu) dar fără a oferi guvernul PSD-ului. Cred că asta ar fi cam singura metodă de convingere a liberalilor de a nu guverna alături de PSD. Sau, aşa cum se anunţă deja, Băsescu va fi jucător şi va provoca anticipate prin nominalizarea unui şef de guvern din partea PD-L, fără majoritate parlamentară. Numai că noii 322 din acel moment vor fi oameni legitimaţi de votul uninominal (cel puţin o parte din ei) şi poate mai puţin dispuşi să facă jocul şefilor. De ţară sau de partid. Greu de făcut predicţii, oameni buni!