De-a lungul acestei campanii, m-am situat de mai multe ori împotriva unui curent care îl acredita pe Sorin Oprescu ca noul Băsescu sau ca produsul laboratoarelor PSD pentru câştigarea pentru prima dată a Primăriei Generale. Aici am explicat de ce nu cred în mitul Oprescu, iar aici am încercat să demontez teoria conspiraţiei "Oprescu, candidat de facto al PSD". Alex de la Dateline mă întreabă şi în lumina acestor considerente care cred eu că este miza candidaturii lui Oprescu pentru PSD. De vreme ce mi-am exprimat deja punctul de vedere că această candidatură nu reprezintă o asumare subterană a întregului PSD, ci doar a unei anumite aripi (sau clan), este clar că îi dau dreptate lui Alex în afirmaţia sa conform căreia aripa conservatoare (sau "bolşevică", deşi mie mi se pare un cuvânt prea greu - în acelaşi sens am putea spune că aripa Fabius din PS francez este bolşevică în raport cu cea Segolene Royal-Strauss Kahn) îl sprjină pe Oprescu pentru a răsturna ordinea formală din partid. Deşi acest scenariu pare a fi valid, am în continuare seriose semne de întrebare privind structurarea acestor clanuri sau aripi în PSD, în sensul în care nu cred că ele sunt foarte bine delimitate, nici ideologic, nici ca acţiune politică. De prea multe ori personalităţi marcante ale PSD au basculat dintr-o aripă în alta pentru a-i putea noi comentatorii eticheta fără echivoc. Adrian Năstase spre exemplu, ba prieten cu Iliescu şi adversar al lui Geoană, ba mare reformator. Ponta, ba un Che Guevara contra ordinii conservatoare din PSD, ba alături de Năstase şi contra lui Geoană. Geoană, ba produs al reformei iniţiate de grupul de la Cluj, ba artizan al marginalizării lui Dâncu şi Rus în dauna unui Vanghelie. Bolşevicii şi menşevicii se schimbă între ei în funcţie de diferite interese de etapă, iar Bad Godesberg-ul întârzie nejustificat de mult să apară.
Acestea fiind spuse, m-am gândit foarte mult cum ar arăta un scrutin prezidenţial echilibrat în 2009, punând la socoteală atât schimbările în comportamentul electoral al românilor (destul de bine reliefat aici), cât şi prestaţiile actorilor politici în această campanie. Indiferent de rezultatele de duminică, în ceea ce mă priveşte lista ar arăta cam aşa:
- PD-L: Traian Băsescu
- PSD: 1. Sorin Oprescu, 2. Cristian Diaconescu (ordinea şanselor în faţa lui Băsescu). Năstase e o glumă electorală proastă în acest moment şi nu văd cum s-ar putea schimba lucrurile într-un an. Geoană aşijderea.
- PNL: 1. Klaus Johannis (PNL a avut inspiraţia să nu îl supere la aceste alegeri, în timp ce relaţia cordială a acestuia cu PD-L a avut foarte mult de suferit), 2. Mugur Isărescu, 3. Călin Popescu-Tăriceanu 4. Crin Antonescu
După cum uşor se poate vedea, şansa PNL stă în sprijinirea unui candidat diametral opus actualului preşedinte, dar care să poată uni diferitele segmente de electorat în jurul lui, care să aibă o imagine ireproşabilă şi care să aibă un track record remarcabil. Un Tăriceanu ar putea lupta de la egal la egal cu Băsescu numai dacă situaţia economică a României s-ar îmbunătăţi şi mai mult şi dacă nu ar vizita treptele DNA prea des după alegerile din toamnă. Un Crin Antonescu are chiar şi mai multe de făcut, în primul rând o auto-educare ca om politic de cursă lungă. "Mitul neamţului" ar putea înlocui "mitul salvatorului Băsescu" dacă PNL ştie să îşi joace bine cartea.