Un nou test de sinceritate: endorsement în State înainte de marea cotitură democrată Texas şi Ohio
După provocarea cu Medvedev, revin cu o alta care mă cam roade de mult timp. Şi anume susţinerea faţă de candidatul preferat în cursa Democraţilor pentru Casa Albă. Luând act de faptul că la Republicani zarurile sunt de mult timp aruncate, Mc Cain putându-se deja pregăti pentru marea bătălie din noiembrie, ne îndreptăm atenţia în mod evident spre Democraţi, chiar dacă în cazul unora (me included), candidatul acestora nu ar fi oricum votat în noiembrie. Este important cine e contra-candidatul Democrat, mai ales în contextul luptei Hillary-Obama, doi oameni cu profile destul de diferite. Deşi l-am susţinut de la bun început pe Mc Cain, recunosc că, în contradicţie cu behavior-ul specific Republican, am o slăbiciune pentru Hillary Clinton. Pentru că e din sistem (din punctul meu de vedere ăsta e un avantaj), pentru că e hard-working, pentru că spre deosebire de Obama a avut o activitate satisfăcătoare ca senatoare de New York, pentru că e mai puţin populistă decât Obama în privinţa temelor de politică externă şi argumentele ar putea continua. În opinia mea Obama nu este altceva decât un populist carismatic, echivalentul unui Haider, Le Pen sau mai nou Veltroni într-o societate totuşi mult prea democratică pentru a da gir extremelor. Oricât de bun speaker ar fi, nu văd în Obama decât echivalentul Democrat al lui G W Bush, şi nu cred că America, şi lumea în general, îşi mai permite un nou experiment la Washington. Vremea idealiştilor tip Kenedy a cam trecut. Alegerile preliminarii din Texas şi Ohio de mâine pot reprezenta sfârşitul drumului pentru Hillary, dar ar putea fi şi un nou început pentru Convenţia din Denver. Electoratul latin va fi foarte important în această ecuaţie şi sper că trendul de până acum (susţinere majoritară pentru Hillary în rândul comunităţii latino) va fi continuat. În încheiere, aş îndrăzni să cer şi părerea Doinei, Dianei, lui Mihnea, lui Alex, lui Moromete, Aurei, lui Cristi, lui Liviu şi altora interesaţi de alegerile din State. Pe cine susţin şi de ce. Ştiu deja că Mihnea şi Alex îl susţin pe Obama (foarte curios de motivaţie), Doina pe Hillary iar pe Diana o bănuiesc de simpatie Obama
7 comentarii:
-
Am raspuns la mine pe blog. Obama...
-
Vazut si inteles ca desi Hillary e alegerea mai rationala, Obama e mai electable, deci tot o alegere rationala pana la urma. Mersi mult pentru raspuns
-
sa speram ca Obama va iesi presedinte pana la urma. doar nu s`au tampit americanii atat de mult incat sa voteze o femeie
-
@Michael
Daca a fost o gluma comment-ul tau, iti raspund ca nu e una reusita. Daca nu a fost o gluma, atunci cred ca mi-as pierde timpul sa incerc sa te conving ca femei ca Thatcher, Merkel sau Esperanza Aguirre nu sunt exceptii. Eu sper din contra, sa se mai destepte si americanii
-
Eu o voi vota pe Hillary!!! She's strong, smart, powerful, her ideas have substance...you go, girl....
-
@Ina
S-ar putea sa-l votezi si pe Obama daca va fi alegerea de vice pe buletinul cu Hillary:)
-
情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣用品,情趣,情趣,情趣,情趣,情趣,情趣,情趣用品,情趣用品,情趣,情趣,A片,A片,情色,A片,A片,情色,A片,A片,情趣用品,A片,情趣用品,A片,情趣用品,a片,情趣用品
免費A片,美女視訊,情色交友,免費AV,色情網站,辣妹視訊,美女交友,色情影片,成人影片,成人網站,H漫,18成人,成人圖片,成人漫畫,情色網,日本A片,免費A片下載,性愛
情色文學,色情A片,A片下載,色情遊戲,色情影片,色情聊天室,情色電影,免費視訊,免費視訊聊天,免費視訊聊天室,一葉情貼圖片區,情色視訊,免費成人影片,視訊交友,視訊聊天,言情小說,愛情小說,AV片,A漫,AVDVD,情色論壇,視訊美女,AV成人網,成人交友,成人電影,成人貼圖,成人小說,成人文章,成人圖片區,成人遊戲,愛情公寓,情色貼圖,色情小說,情色小說,成人論壇
美女視訊,辣妹視訊,視訊交友網,免費視訊聊天,視訊,免費視訊,美女交友,成人交友,聊天室交友,微風論壇,微風成人,情色貼圖,色情,微風,聊天室尋夢園,交友,視訊交友,視訊聊天,視訊辣妹,一夜情
A片,A片,A片下載,做愛,成人電影,.18成人,日本A片,情色小說,情色電影,成人影城,自拍,情色論壇,成人論壇,情色貼圖,情色,免費A片,成人,成人網站,成人圖片,AV女優,成人光碟,色情,色情影片,免費A片下載,SEX,AV,色情網站,本土自拍,性愛,成人影片,情色文學,成人文章,成人圖片區,成人貼圖