Paralele//Paralele

L-as fi putut vedea saptamana trecuta in Italia, dar am asteptat sa-l vad special in Romania, asta ca sa nu-l distorsioneze imbecila subtitrare italiana. Citisem deja zeci de cronici despre filmul lui Cristi Mungiu, asa ca nu ma asteptam sa fiu socat la sfarsitul vizionarii. Si nici nu am fost. Este pur si simplu un film bun, excelent, un film european de mare clasa. Care e adevarata forta a 4/3/2-ului? In opinia mea faptul ca reprezinta un snapshot, un instantaneu de o foarte mare relevanta pentru o epoca anume. Sa fiu mai explicit. Filme despre comunism s-au mai facut. Filme despre privatiunile sistemului deasemenea. Imi amintesc aici de ”Goodbye Lenin”. Filme despre teama ascultarilor Securitatii s-au mai facut, si imi aduc aminte de ”Das Leben der Anderen”. Filme foarte bune de altfel. Iata de ce ar fi fost greu pentru un regizor roman sa mai impresioneze cu o poveste din acea perioada. Decupajul lui Mungiu este insa extrem de inteligent, povestea avortului in anii 80 singularizand comunismul romanesc in regiune. Si aici e de vorbit. Acum cativa ani a fost facut un documentar foarte bun despre realitatea avortului in Romania comunista, despre decretei si alte orori, un documentar care a fost dat si pe Arte. Valoarea comerciala a filmului lui Mungiu sta in prezentarea extrem de realista a unui caz emblematic. O poveste si atat. Fara romantari inutile, fara pedanterii, fara mesaje directe. Doar o astfel de abordare mai putea soca un public occidental saturat de atatea lamentari cinematografice ale esticilor. Mai vreau sa mai vorbesc despre un mit care a insotit cronica filmului, acela conform caruia el are valoare documentara si ca ar trebui proiectat in scoli. Nu sunt de acord pentru ca ar banaliza demersul artistic al lui Mungiu. Se vorbeste mult prea putin despre excelenta realizare tehnica a filmului si prea mult despre valoarea sa simbolica. Oricat de mult ne-am lamenta, iata ca si dupa introducerea la scara larga a metodelor contraceptive in Romania, rata avorturilor este extrem de alarmanta iar cei mai multi nou-nascuti apartin familiilor nevoiase. Asa ca mai bine puneti mana stimati politicieni si promovati astfel de politici educationale in randul femeilor decat sa lacrimati la vizionarea 4/3/2 ului si sa cereti proiectarea filmului in scoli. 4/3/2 ramane un film excelent, foarte elegant artistic si extrem de inteligent promovat. Poate deschide multi ochi daca este inteles cum trebuie. Pana una alta, la sfarsitul lui, nu am putut sa nu-mi amintesc reclama aia imbecila la un detergent de sorginte ”real socialista” cu ”Cei mai frumosi ani”. Amintiri din epoca de aur, vorba lui Mungiu UPDATE: In graba de a scrie despre 4/3/2/ imediat dupa vizionare am omis sa mai scriu despre cateva asset-uri foarte importante:

• jocul actoricesc, excelent! felicitari pt echipa de la casting

• cateva scene absolut incredibile: petrecerea de ziua mamei lui adi, discutia din camera de hotel dintre cele doua fete si ”Bebe”
• dinamica filmarii cu acea camera care urmareste foarte bine imaginea, aproape slow motion
• si singurul lucru care nu mi-a placut: melodia de la final, de pe generic, aduce prea mult a cliseu cinematografic si nu se pupa deloc cu substanta filmului si cu backgroundul sau de pana atunci (practic nu exista coloana sonora pe parcursul filmului)